România este dată de exemplu ca model de reuşită al politicii de austeritate în Uniunea Europeană. Aceasta nu înseamnă că pentru românul de rând programul de austeritate a avut rezultate bune sau rele, ci doar că organismele internaţionale care au finanţat ţările cu probleme consideră politicile aplicate de România ca model de succes. În mod evident, această situaţie ne poate aduce o poziţie deosebit de prielnică în perioada următoare: este de aşteptat ca FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană să ne susţină în viitor dacă ar apărea orice problemă financiară pentru că, nu-i aşa, este normal să îţi ajuţi elevul premiant. Dacă ne uităm în jurul nostru, vedem că celelalte ţări care s-au confruntat cu probleme de finanţare a deficitelor sau datoriei publice au fost mult mai "rezistente" în a aplica politicile fis­cale dure din "reţeta" FMI şi au ajuns, după câţiva ani de negociere între calea populistă şi cea de austeritate la a doua variantă. Ungaria este exemplul cel mai recent iar Grecia, cel mai răsunător. După ani întregi în care guvernul din Ungaria a adoptat măsuri populiste (de exemplu îngheţarea pentru populaţie a cursului de schimb) şi a întors spatele FMI care cerea aplicarea măsurilor de austeritate ca o condiţie pentru ajutorul financiar, acum guvernul de la Budapesta este în situaţia de a nu-şi putea plăti datoriile curente. Cum UE nu-şi poate permite nici măcar umbra unui nou faliment, cât timp ameninţarea incapacităţii de plată a Greciei şi a gravelor probleme din Italia, Spania, Portugalia şi Irlanda nu au fost încă îndepărtate, cel mai probabil Ungaria va primi ajutor necondiţionat (în primă instanţă, căci totul se plăteşte mai devreme sau mai târziu) de la organismele internaţionale. Cu toate aces­tea, investitorii şi finanţatorii instituţionali nu vor uita prea uşor afrontul Ungariei.

În schimb, guvernele de la Bucureşti au aplicat cu mult succ