La sfârşitul săptămânii trecute am mers la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. E un loc special, pe care îl iubesc.

Îl iubesc pentru că la „MŢR”, cum îi spunem ca un alint, găsim esenţe româneşti. Ca şi la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”. Când lumea modernă mă oboseşte prea mult, când realitatea mă răneşte adânc, e de ajuns să merg la MŢR, prin expoziţiile sale, uneori e de ajuns să văd doar bisericuţa din curte sau să mă plimb puţin prin curtea Muzeului Satului şi îmi împrospătez fiinţa.

Cum spuneam, zilele trecute am fost la MŢR. Cu treabă. Nu aveam timp să intru în muzeu. Doar în curte. Era un târg cu produse… nu sunt expert şi nu mă pronunţ; nu ştiu dacă erau bio, eco sau naţionale. Ştiu că oamenii se înghesuiau să cumpere. Cu o oarecare disperare, de parcă urma să se termine atunci totul şi nu apucaseră să guste.

M-am învârtit suficient timp prin curtea muzeului, încât să constat că nimeni, nici măcar o persoană nu s-a încumetat să urce scările care duceau la expoziţia de fotografie. Se ajungea uşor, direct din curte. Un tânăr stătea în uşă şi se uita cu un zâmbet amar spre curte. Spre deosebire de „meşteri”, el nu putea să strige: „Haideţi la expoziţie! Veniţi, poftiţi, luaţi o felie de artă!”...

La sfârşitul săptămânii trecute am mers la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. E un loc special, pe care îl iubesc.

Îl iubesc pentru că la „MŢR”, cum îi spunem ca un alint, găsim esenţe româneşti. Ca şi la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”. Când lumea modernă mă oboseşte prea mult, când realitatea mă răneşte adânc, e de ajuns să merg la MŢR, prin expoziţiile sale, uneori e de ajuns să văd doar bisericuţa din curte sau să mă plimb puţin prin curtea Muzeului Satului şi îmi împrospătez fiinţa.

Cum spuneam, zilele trecute am fost la MŢR. Cu treabă. Nu aveam timp să intru în muzeu. Doar în curte. Era un târg cu produs