Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curtea de Apel Alba Iulia: judecătorul Cătălin Şerban rămâne în arest preventiv

Publicat in Adevarul, duminică 8 aprilie 2012 ·

Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit, duminică, faptul că judecătorul Cătălin Şerban, fost vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara va fi judecat în stare de arest preventiv. Magistratul a fiost trimis în judecată vineri la instanţa din Alba Iulia.

„În urma verificării din oficiu a legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus astăzi, 07.04.2012 menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului Şerban Nicolae Cătălin, judecător și vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara (la data comiterii faptelor) trimis în judecată în stare de arest. Prin urmare, inculpatul va fi judecat în stare de arest preventiv iar instanţa va verifica periodic, în cursul judecăţii, legalitatea si temeinicia măsurii, dar nu mai târziu de 60 de zile. Primul termen de judecată în acest dosar este stabilit pentru data de 08.05.2012“, a declarat Cosmin Muntean, purtător de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia.

Hotărârea nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore de la comunicare, competenţa soluţionării recursului revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Judecătorul Cătălin Şerban este acuzat de trafic de influență și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni într-un dosar în care au mai fost trimişi în judecată alţi patru inculpaţi: Iacob Chişărău, consilier județean în cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin și director general al S.C. Moldomin S.A. Moldova Nouă, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de complicitate la cumpărare de influență, complicitate la trafic de influență și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

Adrian Dan Rus, reprezentant al Mineco Ag în România, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile complicitate la cumpărare de influență, complicitate la trafic de influență, asociere pentru săvârșirea de infracțiuni. Marian Ioan Mihăilă, p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum 26 minute
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, chemat la ordine pentru afirmaţii despre Hamas

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene Daniel Hagari a calificat drept "praf în ochi" ideea potrivit căreia organizaţia Hamas, împotriva căreia Israelul luptă în Gaza, ar putea fi "eliminată", ceea ce a provocat o chemare aproape imediată la ord

Primul stat din lume care impune afisarea celor zece porunci în toate şcolile publice, de la grădiniţe până la universităţi

Ziare.com acum o ora
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

Amazon investeşte 11 miliarde de dolari pentru a extinde serviciile cloud şi logistica în Germania

News.ro acum 57 minute
Amazon va investi 10 miliarde de euro (10,75 miliarde de dolari) în Germania, pe măsură ce cererea pentru serviciile sale cloud şi bunurile de retail continuă să crească în cea mai mare economie a Europei, a anunţat miercuri compania americană de te

Euro-2024: Confruntarea Spania - Italia, în programul zilei de joi / Istvan Kovacs arbitrează Slovenia - Serbia

News.ro acum o ora
Campioana europeană en-titre Italia va întâlni, joi, naţionala Spaniei, în etapa a doua a fazei grupelor de la Campionatul European de fotbal. Programul meciurilor de joi: Grupa C: Slovenia - Serbia, ora 16.00 - meci arbitrat de Istvan Kovacs Danema

Prognoza meteo pentru Constanța, 20 iunie 2024

Ziua Constanta acum o ora
Prognoza meteo pentru Constanța, joi, 20 iunie 2024, indică o zi în mare parte înnorată, cu o temperatură maximă de 31°C. Deși cerul va fi acoperit de nori pe parcursul zilei, precipitațiile vor fi inexistente, cu o probabilitate de 0%. Umiditatea v

O plajă îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu se redeschide pentru public după restaurare

News.ro acum 2 ore
O plajă romană antică, care a fost îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu din anul 79 d.Hr., a fost redeschisă pentru public în parcul arheologic Herculaneum din sudul Italiei. Plaja a fost repusă în funcţiune după ce lucrările de conservare din ulti

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 12 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

Euro 2024. Scoţia rămâne în viaţă cu o remiză 1-1 cu Elveţia

Mediafax acum 49 minute
Dornică să se revanşeze pentru eşecul cu 5-1 în faţa Germaniei, Scoţia a fost încurajată de mii de fani şi a avut un start perfect, când şutul lui Scott McTominay din minutul 13 a fost deviat în poartă de fundaşul elveţian Fabian Schar. Avantajul a

Mersul pe jos de trei ori pe săptămână "aproape înjumătăţeşte" reapariţia durerilor lombare - studiu

News.ro acum 2 ore
Mersul pe jos de trei ori pe săptămână pentru a calma durerile de spate reduce aproape la jumătate riscul de reapariţie a acestora, potrivit primului studiu de acest gen. Aproximativ 800 de milioane de persoane din întreaga lume suferă de dureri lom

Vremea

București
acum

26°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

25°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

27°
joi

21°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°