Denumirea populară a sărbătorii vine de la zeiţa romană a florilor, Flora, peste care creştinii au suprapus sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim.

Această zi semnifică reînvierea naturii prin înflorirea salciei, a pomilor fructiferi şi a florilor, în general. Tradiţia noastră populară atribuie salciei gestul de smerită aplecare în faţa Mântuitorului lumii. Ramurile de salcie, simbol al fertilităţii şi vegetaţiei de primăvară, amintesc de ramurile de finic şi de măslin cu care a fost întâmpinat Iisus în Ierusalim. Salcia se duce la biserică spre a fi sfinţită şi cu ea se împodobesc icoanele, uşile şi ferestrele.

În tradiţia populară există credinţa că însăşi Maica Domnului a binecuvântat salcia, după ce aceasta s-a transformat într-o punte, ajuntând-o pe Fecioara Maria să treacă apa unui râu. Maica Domnului, vrând să-l vadă pe Hristos răstignit a avut în cale o apă. S-a rugat de toate buruienile să o treacă, dar nici una n-a voit, numai salcia a întins o cracă şi a trecut-o dincolo. Maica Domnului a binecuvântat-o, ca să o ducă la biserică, să o slujească preoţii şi să se încingă oamenii cu ea, ca să nu-i doară mijlocul la seceratul grâului.

În vreme de furtună se pun muguri din salciile de la Florii pe foc, pentru a împrăştia norii şi grindina, existând convingerea că familia va fi protejată de dezastre. Apicultorii înconjoară, în ziua de Florii, stupii cu ramuri de salcie, iar ţăranii cred în efectul miraculos al acestor muguri, îngropându-i sub brazdă.

Tradiţii de Florii

Se spune că în ziua de Florii este bine să se culeagă tot felul de flori de primăvară şi să se ducă la biserică. Salcia sfinţită la biserică nu se aruncă, ci se pune la icoana de acasă. În unele zone din Muntenia, nimeni nu se spală pe cap sau nu se rade în ziua de Florii, de frică să nu se...înfloare (să nu albească) precum pomii. Român