În situaţia de acum a României au mai fost și alții, rămași cu moștenirea neprofitabilă a trecutului comunist. Fiecare a rezolvat problema într-o manieră proprie, cu rezultate mai bune sau mai proaste. Sursa: cuprumin.ro

Eşecul privatizării Cupru Min, deşi greu de prevăzut în urmă cu doar câteva zile, este deja o certitudine, iar reacţiile sunt dintre cele mai diverse. Reprezentanţii Guvernului sunt dezamăgiţi de atitudinea companiei canadiene, cei ai opoziţiei spun că „ar trebui să ne bucurăm cu toţii”, în timp ce Jeffrey Franks ne va urechea, cel mai probabil, pentru nerespectarea termenilor acordului cu FMI.

Privatizarea companiei a generat o adevărată telenovelă, deşi cu o lună sau două în urmă ştirile despre ea erau aproape inexistente în presă, la fel ca şi opiniile celor care s-au contrazis în ultimele zile pe marginea soluţiei optime ce ar trebui aplicată în exploatarea cuprului românesc.

Soluţiile propuse de fiecare parte implicată în această controversă au mers de la păstrarea controlului statului asupra unui domeniu considerat, la fel ca mai toate în această ţară, strategic, şi până la acordarea unei libertăţi totale pentru potenţialul cumpărător.

Cum au abordat aceeași problemă alte țări foste comuniste, atunci când au avut de a face cu ea?

Polonezii au ajuns să facă achiziții în Canada

Polonezii au avut, probabil, cel mai mare succes în această privinţă. Soluţia adoptată acolo a fost asemănătoare cu cea pe care au folosit-o şi în alte cazuri: păstrarea principalei companii care exploatează cuprul, KGHM, în proprietatea statului, însoţită însă de listarea la Bursa de Valori.

Finanţarea obţinută la bursă, implicarea minimă şi eficientă din partea statului şi transparenţa companiei au dat rezultate spectaculoase. KGHM a fost în 2011 cel de-al 9-lea producător mondial de cupru și el 3-lea producător de argint. Rezultatele s