Satul Fântânele nu s-a mutat cu totul la Berlin, aşa cum a relatat, săptămâna trecută,presa germană. Au rămas aici peste 2.000 de oameni. Toţi ţigani, toţi lăutari, aproape toţi penticostali.
La începutul săptămânii trecute a apărut o nouă ştire cu ţigani români pe fluxurile agenţiilor străine: 700 de ţigani români s-au mutat, din satul Fântânele (judeţul Dâmboviţa), într-un ansamblu de blocuri din cartierul berlinez Neukölln.
Ţiganii n-au făcut nimic rău. Impresionant e doar numărul: 700! Ce a rămas, atunci, la Fântânele? Pustietate? Ruine? Nu, Fântânele trăieşte. Am fost acolo, i-am luat pulsul şi trăieşte Fântenele, n-a murit!
Sat Fântânele, comuna Cojasca, judeţul Dâmboviţa. E la 30 şi ceva de kilometri de Bucureşti, pe direcţia Târgovişte. Când a zburat cu elicopterul, la 22 decembrie 1989, Ceauşescu a trecut chiar pe deasupra satului Fântânele şi a aterizat ceva mai încolo, la Sălcuţa, după cum a demonstrat şi Grigore Cartianu în „Sfârşitul Ceauşeştilor", ce să mai! Aceasta ar fi descrierea geografică şi istorică a satului Fântânele.
Până să ajungă în săptămânalul german „Der Spiegel", n-a ştiut aproape nimeni ce mistere ascunde această aşezare care mai numără azi puţin peste două mii de suflete. Fântânele este, probabil, singurul sat în care toţi cei de parte bărbătească sunt lăutari.
1992: ţiganii din Fântânele, cântând imnuri creştine cu ţambal şi acordeon, în biserica penticostală
E singurul sat fără biserică ortodoxă, fără cârciumă, fără chioşcuri cu băuturi alcoolice şi ţigări. Aici trăiesc ţigani fără stabor, ţigani care nu-şi fură fetele unii altora. Ţigani care cântă la vioară nu „Mama mea e florăreasă", ci „'Naintea ta Isus iubit" (cu un singur i, cum scriu penticostalii). Pentru că la Fântânele, 99% din populaţie aparţine cultului penticostal.
Şi, nu în ultimul rând, Fântân
