Cercetători din științele sociale și economiști au început să petreacă mai puțin timp gândindu-se la moarte și boli și mai mult pentru a reflecta asupra fericirii. Una dintre descoperiri spune că pur și simplu nu devenim mai fericiți după ce atingem un anume prag de venituri. Și nu contează cu adevărat ce avem – contează dacă avem mai mult decât vecinul nostru.

În vreme ce bogații sunt în mod obișnuit mai fericiți decât săracii, fericirea suplimentară generată de venituri suplimentare nu mai e atât de mare dacă persoana respectivă a trecut deja de pragul sărăciei. Motivul, spune Richard Easterlin (University of Southern California), citat de revista Time, e “ciclul hedonic“: ne obișnuim să fim bogați al naibii de repede – în plus, comparăm ceea ce avem cu ceea ce au alții, nu cu ceea ce aveam noi înainte de a fi înstăriți.

Nevoia de a nu ne lăsa mai prejos decât ceilalți e adânc înfiptă în creierul nostru multumită faptului că suntem, la origini, niște ființe care trăiesc “în haită“, mai spune Easterlin.

Psihologi și economiști din SUA și Marea Britanie au demarat studii pe termen lung în care au cerut oamenilor să-și cartografieze propria fericire. Un nou indice - indexul Happy Planet (HPI) -a fost creat în opoziție cu indicii clasici luați în calcul pentru a măsura dezvoltarea unei națiuni, precum PIB-ul și indicele dezvoltarii umane (HDI). În particular, PIB-ul nu este considerat potrivit pentru că – spun cei care au creat noul index – scopul ultim al oamenilor nu este acela de a fi bogați, ci de a fi fericiți și sănătoși.

HPI se bazează pe principii utilitariste – precum acela că cei mai mulți dintre oameni vor să aibă vieți lungi și împlinite, iar țările cele mai bune sunt cele care reușesc să asigure asta fără să împiedice oamenii din alte țări să facă același lucru: e vorba, de fapt, de așa-numitul “ecological footprint per capita“,