Avantajul de patru goluri pe care îl avea după meciul tur (35-31) n-a fost suficient pentru ca Oltchim să dispute o nouă finală a Ligii Campionilor după cea din 2010.
Luminiţa Huţupan-Dinu şi colegele ei au pierdut (23-31) la Veszprem, în faţa lui Audi Eto Gyor, iar acest eşec are mai multe explicaţii.
Antrenor al Oltchimului, Radu Voina (foto) a recunoscut că lucrurile n-au mers foarte bine nici în apărare, nici în atac - ca în tur, şi acum au fost perioade lungi în care campioana României n-a reuşit să înscrie, ceea ce a permis adversarei să se detaşeze. Şi arbitrajul francezilor Dentz şi Reibel a fost arătat cu degetul. „În sala din Veszprem a bătut vântul pentru Gyor. Se pare că şeful arbitrilor e părtinitor. Scorul înregistrat nu reflectă realitatea din teren", a spus Radu Voina.
Se vor întări cu Pineau
Un alt motiv pentru care Oltchim n-a ajuns în finală e legat de problemele de lot, absenţele Cristinei Neagu, Ionelei Stanca, Paulei Ungureanu şi Marijei Jovanovici afectând jocul. Cum în ediţia viitoare va veni şi Allison Pineau, una dintre cele mai valoroase handbaliste din lume, campioana României promite revanşa în 2013.
Iau 60.000 de euro
Pentru calificarea în semifinale, Oltchim va încasa de la forul european circa 60.000 de euro. O sumă infimă dacă o comparăm cu cele vehiculate în Liga Campionilor la fotbal, dar şi cu cheltuielile pe care le face gruparea vâlceană pentru a face performanţă.