Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Versiunea canadienilor de la Roman Copper despre eşecul negocierilor pentru Cupru Min SA

Publicat in rfi, luni 9 aprilie 2012 ·

Controversata privatizare a companiei româneşti CupruMin, cumpărată în primă fază de firma canadiană Roman Copper, s-ar putea realiza până la urmă.

Asta chiar dacă autorităţile de la Bucureşti au declarat că licitaţia ar putea fi reluată din cauza firmei canadiane, care ar fi refuzat să depună într-un cont bancar o garanţie pentru investiţiile de mediu, să achite în maxim o lună preţul pentru acţiuni şi să accepte publicarea documentului de privatizare. Contactaţi de Hotnews.ro, canadienii au declarat că “au ajuns la o înţelegere verbală cu partea română, pe care sunt în continuare gata să o respecte". Cei de la Roman Copper susţin că înţelegerea include termenii ceruţi de Guvern, deşi nu erau incluşi în forma iniţială a contractului prezentată în pachetul de privatizare. “Am fost surprinşi când comisia de negociere a refuzat să accepte semnătura noastră scrisă", explică reprezentanţii companiei care la începutul săptămânii trecute a câştigat licitaţia pentru preluarea Cupru Min Abrud la preţul de 200 de milioane euro, de 3,5 ori peste preţul de pornire a licitaţiei. Petrolul şi seceta generează o creştere considerabilă a preţurilor uleiurilor alimentare

Petrolul şi seceta scumpesc uleiurile. Recoltele în scădere puternică, preţul petrolului la niveluri ridicate şi o cerere în creştere: acestea toate sunt ingredientele reunite de mai multe luni, şi care duc la o majorare a preţurilor la uleiurile alimentare, scrie Agenţia France Presse. Uleiul de palmier, cel mai consumat în lume, a atins vineri un vârf în ultimele 16 luni, la 1.175 dolari pe tonă la bursa din Kuala Lumpur. ​Jim Rogers: Nu cred că va exista moneda euro peste 10 ani sau oricum, nu va fi acest euro pe care îl ştim astăzi. Va exista o monedă a câtorva state, dar va fi una politică, nu economică.

Viitorul îl reprezintă agricultura, iar moneda euro nu va mai exista peste 10 an

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum o ora
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 4 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 4 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 2 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 4 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 4 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 11 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

HOROSCOP 17 iulie 2025. Berbecii sunt prinși în trecut, Leii trebuie să fie atenți la alegerile lor

Mediafax acum o ora
Horoscop 17 iulie Berbec Evenimente din trecut nu te vor lăsa să mergi mai departe. Cu toate că au trecut, încă te simți prins de acestea. Familia îți va fi aproape și te va încuraja. Financiar, nu sunt schimbări, însă nu vei avea parte de vremuri g

Vremea

București
acum

21°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°