Conducerea „feroviarilor” l-a concediat pe Jorge Costa, iar Ioan Andone a fost numit ieri antrenor principal.
Noul tehnician al CFR-ului are ca obiectiv câștigarea campionatului și participarea în Liga Campionilor, însă oficialii din Gruia spun că nu va fi dat afară dacă nu atinge aceste ținte.
Ioan Andone, unul dintre cei mai experimentați antrenori români, a fost numit ieri în funcția de antrenor principal la CFR Cluj, liderul Ligii 1. Conducerea clubului „feroviar“ l-a demis duminică pe Jorge Costa, decizia fiind luată după o ședință ce a durat câteva ore. Oficialii din Gruia au fost dezamăgiți de jocul echipei din retur, precum și de înfrângerea cu Rapid, 0-5. „Am hotărât să facem o schimbare, pentru că jocul echipei nu mergea. Îi mulțumim lui Costa pentru munca depusă, ne-a lăsat pe primul loc, cu 5 puncte avans, sper să fie decisiv și să luăm titlul”, a declarat Iuliu Mureșan, președintele celor de la CFR.
Primul titlu din istoria CFR-ului, cel din 2008, a fost câștigat cu Ioan Andone pe bancă. „Fălcosul” a fost însă demis după doar câteva meciuri din sezonul 2008-09, datorită unui început slab de sezon, fără să apuce să antreneze echipa în Liga Campionilor. „Pentru mine a însemnat foarte mult telefonul lui Paszkany. Am avut și alte oferte din Liga 1, dar am ales CFR. Cred că această echipă merită să câștige al treilea titlu. Avem jucători valoriși, cu experiență, cred că trebuie umblat mai mult la atitudine. Am venit aici să muncesc, să câștig un nou campionat și să antrenez în Liga Campionilor”, a declarat Andone la instalarea sa în funcție. Pe lângă CFR, „Fălcosul” a mai antrenat de-a lungul timpului echipele Dinamo (2003-05, 2010-11), Rapid (2010), CSKA Sofia (2010), Omonia Nicosia (2005-07), Sportul Studențesc (1993-94, 1996, 2001-03), Universitatea Cluj (1994-95) etc.
Noul tehnician din Gruia crede că Rapid și D