Campania de curăţenie de primăvară se încheie la finele acestei săptămâni, astfel că orădenii mai au câteva zile în care pot scăpa, regulamentar şi gratuit, de deşeurile voluminoase adunate prin case şi grădini.
În prima jumătate a campaniei, orădenii care locuiesc pe malul drept al Crişului Repede au putut abandona în containerele special amplasate în acest scop de operatorul licenţiat de salubritate, RER Ecologic Service. "În această parte a oraşului campania s-a încheiat, astfel că facem un apel către cetăţeni să nu mai lase deşeurile în containere", spune directorul de producţie al firmei, Ionel Ban.
Pe malul stâng al Crişului, campania mai continuă până pe 15 aprilie, cu precizarea că în asemenea containere nu pot fi depuse deşeurile rezultate în urma construcţiilor sau renovărilor.
Până acum, RER Ecologic Service a transportat din oraş peste 1.400 de tone de deşeuri voluminoase.
În cadrul campaniei de curăţenie s-au curăţat şi zonele verzi de pe malurile Peţei, din străzile Făcliei, Calea Aradului, Ogorului, Clujului şi de pe Dealul Ciuperca. Urmează să se deretice zona blocului ANL din Bulevardul Decebal, precum şi străzile Vlădeasa, Shakespeare, Aleea Călinului, Seleuşului, Dragoş Vodă, Oneştilor, Xenopol şi Ovid Densusianu.
Campania de curăţenie de primăvară se încheie la finele acestei săptămâni, astfel că orădenii mai au câteva zile în care pot scăpa, regulamentar şi gratuit, de deşeurile voluminoase adunate prin case şi grădini.
În prima jumătate a campaniei, orădenii care locuiesc pe malul drept al Crişului Repede au putut abandona în containerele special amplasate în acest scop de operatorul licenţiat de salubritate, RER Ecologic Service. "În această parte a oraşului campania s-a încheiat, astfel că facem un apel către cetăţeni să nu mai lase deşeurile în containere", spune directorul de producţie al firmei, Ionel Ban