Scena 1: decembrie 2008, după alegerile parlamentare. PNL şi PSD sunt hotărâte să reziste cântecelor sirenelor de la Cotroceni. Să meargă împreună şi să ceară premierul. La orele 21.00 ceva se întâmplă şi liberalii defectează. Oştile înfometate ale PSD se reped la guvernare alături de duşmanul proclamat, PDL. Sursa: VLAD STĂNESCU
Ar mai fi avut de aşteptat doar un an şi aveau totul: şi funcţia de preşedinte şi guvernarea cu cine voiau ei. Liberalii rămân cu căciula în mână şi nu înţeleg cum s-a putut întâmpla aşa ceva. Dacă PSD n-ar fi acceptat guvernarea, dacă PNL ar fi acceptat să intre cu PDL în guvern...
Scena 2: septembrie 2009, înainte de alegerile prezidenţiale. PSD trebuia să aleagă între a renunţa la ministrul Nica (păstrând postul de la Interne pentru organizarea alegerilor) şi plecarea de la guvernare. Se precipită şi cred că lovitura adevărată este să iasă de la guvernare. Preşedintele e înspăimântat, cred ei, de perspectiva unui guvern minoritar cu atribuţii interimare. Pierd prezidenţialele şi se alătura liberalilor în Opoziţie. Dacă ar fi rămas şi l-ar fi înlocuit pe Nica...
Scena 3: februarie 2012. Consultări la Cotroceni. Lui Ponta i se oferă funcţia de prim-ministru. Ponta tace. Vorbeşte Antonescu. Nu prea convingător. Vorbeşte şi Daniel. Ca să se audă. Pleacă toţi trei şi îşi acceptă soarta. Când se dezvăluie episodul, toţi trei spun că au râs cu preşedintele, a fost o sesiune de glume, nu s-au gândit că e ceva serios. Dacă Ponta ar fi acceptat să facă guvernul cu o altă majoritate...
Scena 4: aprilie 2012. PSD, PNL şi PC primesc scrisoare oficială de la preşedinte. E dispus să demisioneze aşa încât să se organizeze prezidenţiale şi parlamentare în acelaşi timp, cu condiţia reviziuirii Constituţiei. Ponta rupe scrisoarea de faţă cu toţi delegaţii. Antonescu îl aruncă în derizoriu. Daniel zice şi el cev
