O nouă grevă a piloţilor companiei aeriene Iberia a dus la anularea a cel puţin 127 de zboruri luni, din care 54 interne
Cele mai afectate destinaţii sunt Madrid- Barcelona, dar şi cursele spre Europa, în special spre Paris, Bruxelles şi Geneva. Sunt anulate şi nouă curse transatlantice, spre New York, Miami, Mexico City, Sao Paulo, Buenos Aires.
Motivul invocat pentru această nouă întrerupere a activităţii este lansarea filialei low cost Iberia Express, al cărui prim zbor a avut loc pe 25 martie. Sindicatul acestora SEPLA a anunţat încă de săptămâna trecută că piloţii Iberia vor fi în grevă în perioada 9 aprilie-20 iulie.
Sindicatul piloţilor susţine că lansarea filialei low-cost va distruge 8.000 de locuri de muncă.
Iberia, care aparţine International Airlines Group (IAG), după fuziunea din ianuarie 2011 cu British Airways, are circa 20.000 de salariaţi, respectiv 1.500 de piloţi, 3.500 de membri ai personalului de bord şi 15.000 de persoane care lucrează la sol.