Indicatorul care măsoară percepţia economiştilor români cu privire la situaţia macroeconomică a României a înregistrat o îmbunătăţire spectaculoasă în martie, până la nivelul de 52,1 puncte. Din sondajul realizat de CFA România mai reise că, pentru următoarele 12 luni, 54% dintre repondenţi se aşteaptă ca indicele bursei de la Bucureşti să crească, iar 39% dintre cei aceştia se aşteaptă ca leul să se aprecieze în faţa euro.
Încrederea finanţiştilor români, cu privire la situaţia şi perspectivele economiei locale din punct de vedere macro, continuă să se îmbunătăţească. În luna martie, indicatorul a înregistrat o îmbunătăţire spectaculoasă, ajungând la nivelul de 52,1 puncte, de la 36,3 puncte cu o lună în urmă.
Optimismul finanţiştilor români poate fi pus într-o bună măsură pe seama îmbunătăţirii situaţiei la nivel european, spune Adi Codirlaşu, Vice-Preşedinte CFA România. “Îmbunătăţirea indicatorului de încredere macroeconomică a fost s-a produs în special pe seama anticipaţiilor. Principalul motiv al creşterii încrederii cred că este îmbunătăţirea percepţiei referitoare la evoluţia economiei globale, şi în special a celei europene, unde s-a realizat restructurarea datoriei Greciei, iar BCE injectat masiv lichiditate” a declarat acesta pentru Forbes România, subliniind însă faptul că în ciuda acestui salt spectaculos, indicatorul rămâne în continuare într-o zonă neutră, care reflectă gradul ridicat de incertitudini care încă persistă. “O altă explicaţie pentru creşterea încrederii poate fi şi îmbunătăţirea aşteptărilor de creştere a veniturilor populaţiei, care poate fi pusă pe seama majorării salariilor în sectorul public” a completat Codirlaşu.
Aceste explicaţii ar putea sta dealtfel şi la baza creşterii, la fel de spectaculoase, a indicatorului care reflectă evoluţia aşteptărilor economiştilor cu privire la situaţia macroeconomică