Radu Jude vede monstruos relatiile de familie din Romania de azi si le mai pune si sub o lupa care le mareste grotescul. Beneficiind de interpretari memorabile - mai ales cea a lui Serban Pavlu - al doilea lungmetraj al regizorului infatiseaza in cheie tragi-comica nucleul bolnav al societatii romanesti. Paradoxal, la fiecare noua vizionare drama se topeste intr-o comedie tot mai (ne)buna.
Judecand dupa titlul filmului, cam toti suntem afectati de aceasta boala (mai putin un unchi, dar ce stim noi despre viata lui?...). Agresivitatea poate escalada vertiginos; de la o gluma si un ras nervos se poate ajunge la o criza de nervi cu manifestari fizice, pentru ca apoi sa se vireze eventual in tandrete, toti nervii sa se uite si familia sa mearga mai departe ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Aceasta e mecanica umorilor in familia de azi.
Asa se intampla cu tatal eroului, jucat de Alexandru Arsinel, asa se intampla si cu eroul Marius (Serban Pavlu) care parcurge de-a lungul filmului toata gama de emotii si reactii care il umplu pe spectator mai mult de sila decat de mila (mai rar un astfel de personaj principal cu care sa nu-ti vina sa empatizezi.).
Fara sa teoretizeze prea mult (si, probabil, fara sa-si fi propus acest lucru in mod constient), Radu Jude arata ca o gramada de lucruri se transmit genetic si ca societatea in care traim are, vrem-nu vrem, radacinile in comunism. Asteptam peste 10 ani un film in care fetita eroului, ajunsa adolescenta, sa-si regleze conturile cu parintii. Cum vor sta atunci raporturile de forte? (Biata adolescenta din „Cea mai fericita fata din lume”, lungmetrajul de debut al lui Jude, n-o prea scotea la capat cu parintii ei.).
"Toata lumea din familia noastra" poate fi perceput de publicul strain ca o reusita comedie neagra (ceea ce s-a si intamplat), sau ca un film agresiv, galagios si isteric
