Campion de patinaj artistic
În cele două spectacole ale galei Kings On Ice, desfăşurate în sala patinoarului Mihai Flamaropol din Bucureşti, mii de spectatori au aplaudat frenetic spectaculoasele demonstraţii pe gheaţă, în care a strălucit faimosul patinator. Unul dintre cele mai spectaculoase evenimente de acest gen din lume, gala Kings On Ice nu şi- a dezamăgit nici de această dată audienţa, spectatorii urmărind un adevarat regal de patinaj artistic, cu sărituri spectaculoase, interpretări emoţionante, piruete periculoase realizate de 'Evgheni, patinatorul absolut', acompaniat la vioară de Edvin Marton. Unul dintre cele mai aplaudate momente ale serii a fost prezenţa steagului românesc în mâinile patinatorului rus, care a câştigat în acest an, pentru a şaptea oară, titlul de campion european la patinaj artistic. La sfârşitul spectacolului, Evgheni a avut braţele pline de cadouri, de la fanii bucureşteni, printre care şi o icoana primită în dar de la un baiat de zece ani. "Românii ştiu întotdeauna cum să mă facă să mă simt ca acasă. Este atâta energie pozitiva aici, atâta bucurie, emoţie, nu ai cum să rămâi rece în faţa unui public atăt de cald. Senzaţia e copleşitoare!” a declarat Evgeni. Pentru a patra oară în România, spectacolul Kings On Ice a înregistrat din nou un uriaş succes de public, elitele patinajului mondial oferind demonstraţii de rafinament, tehnică şi acrobaţii pe gheaţă. Pentru prestaţia sa uluitoare, care a încântat publicul din România, Jurnalul Naţional îl desemnează pe campionul european la patinaj artistic Evgheni Pluşenko, Omul zilei.
Campion de patinaj artistic
În cele două spectacole ale galei Kings On Ice, desfăşurate în sala patinoarului Mihai Flamaropol din Bucureşti, mii de spectatori au aplaudat frenetic spectaculoasele demonstraţii pe gheaţă, în care a strălucit faimosul patinator. Unul dintre cele mai spectaculoase ev