În ciuda creșterilor masive din primul trimestru, acțiunile listate la BVB mai au încă de recuperat pentru a ajunge din urmă piețele externe. Cu alte cuvinte, oportunități există în continuare, mai ales în zona financiară.
Bursa de Valori București a crescut surprinzător de mult în primul trimestru. Perspectivele de la începutul anului nu erau atât de optimiste față de evoluția titlurilor listate, în special din cauza spectrului de reintrare în recesiune tehnică și a situației negative de pe piețele externe.
Drept pentru care situarea României pe locul al treilea în lume, după creșterea pieței de capital din primul trimestru, este cu atât mai neașteptată. În clasament am fost depășiți de Venezuela, cu o creștere de 70,7% și de Vietnam, cu 25,1%. Indicele BET al BVB, care urmărește cele mai importante zece companii listate s-a apreciat cu aproape 24% în primele trei luni, în timp ce bursa în ansamblu, prin indicele compozit BET-C a urcat cu 17,5%.
Chiar și după aceste creșteri, BVB mai are încă de recuperat înainte de a ajunge la cotațiile de la începutul anului trecut. „Aprecierile de anul acesta nu au fost suficiente pentru alinierea evoluțiilor indicilor autohtoni pe ultimele 12 luni la cele ale indicilor externi“, spune Daniela Ropotă, analist la Intercapital Invest, care arată că, față de martie 2011, indicii BVB au scăderi între 9,7% în cazul BET și 16,95% în cazul ROTX.
Bursa depinde de „sentimentul“ pieței
Practic, BVB mai are de recuperat, însă nu se știe cât „combustibil“ mai are pentru revenire. Mai ales în condițiile în care martie a fost o lună de stagnare sau de ușoară depreciere pentru indici. BET a reușit să crească 0,79% luna trecută, dar BET-FI, indicele SIF-urilor și al Fondului Proprietatea, a scăzut cu 4,3%, iar BET-C cu 1,6%. Continuă raliul sau începe deprecierea?
„Atât tabloul indicatorilor fund