Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jim Rogers le spune românilor: Viitorul este în agricultură, nu pe Bursă

Publicat in Curierul, luni 9 aprilie 2012 ·

Investitorul american spune că randamentele cele mai bune vor fi din exploatarea terenurilor agricole, şi nu în pieţele de acţiuni

În curând, fermierii vor conduce Lamborghini, iar bancherii îşi vor căuta slujbe de taximetrişti

România are şanse pentru noua etapă economică, dacă îşi valorifică resursele naturale şi potenţialul agricol

România are şanse de dezvoltare în deceniile următoare dacă ţine cont de realităţile pieţei care ne spun că viitorul aparţine agriculturii şi valorificării resurselor naturale, iar centrul economiei globale se mută către Asia, a declarat săptămâna trecută investitorul american Jim Rogers, cel care acum un sfert de veac fonda Quantum Fund împreună cu George Soros.

Rogers are două fete, amândouă făcute după ce a împlinit vârsta de 60 de ani, şi spune că acum nu ar da nimănui alte sfaturi decât cele pe care le dă fiicelor sale. Concepţia sa investiţională este, de altfel, prinsă şi în ultima lucrare, "Cadou pentru copiii mei" ("A gift for my children"), publicată în 2009. Plasamentele în mărfuri şi în industria conexă resurselor naturale ar urma să aducă cele mai bune randamente, alături de agricultură, în timp ce sectorul financiar va suferi o contracţie importantă. Acest recul va fi resimţit în pieţele de bonduri şi de acţiuni, unde oportunităţile de câştig se vor îngusta considerabil după ce, timp de zeci de ani, investitorii au făcut averi investind în aceste instrumente.

Cei care acum lucrează la bănci, fonduri de investiţii sau case de brokeraj ar trebui să îşi lase slujbele pentru a deveni fermieri sau, dacă nu o fac, cel puţin ar trebui să se căsătorească în anii viitori cu cineva care are pământ şi se ocupă cu agricultura. Fermierii vor câştiga bani mulţi şi viitorul îi va găsi la volanul unor maşini Lamborghini. Prin contrast, bancherii şi cei cu diplomă în business management vor fi siliţi să

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR. Dominic Fritz, unul dintre posibilii înlocuitori

Press Alert acum 20 minute
Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR. Va convoca alegeri pentru un nou președinte și vorbește despre „lideri puternici” în partid, precum Dominic Fritz. „Îmi asum acest rezultat și voi convoca alegeri pentru un nou președinte în cel mai scurt t

Allen Coliban își recunoaște înfrângerea la Primăria Brașov. Mesaj pentru George Scripcaru

HotNews acum 22 minute
„Am pierdut alegerile la Primăria Brașov. Îmi asum această înfrângere și sunt convins că și mulți dintre voi simțiți același regret adânc. Îmi pare rău. Primarul Brașovului, Allen ColibanFoto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu Vă mulțumesc pentru to

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu „Predarea lui Paul-Philippe al României se va rejudeca!“

Ziua Constanta acum 49 minute
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu anunță că predarea lui Paul-Philippe al României se va rejudeca! „Sunt în măsură să vă furnizez informații, de astăzi, de la justiția din Malta. Predarea fugarului Paul-Philippe al României se va rejudeca. Instan

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 2 ore
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Rareş Bogdan: Rezultatele confirmă că PNL rămâne principala forţă de dreapta a României, la un procent de peste 28% / PNL obţine opt mandate sigure la europarlamentare, posibil nouă, la redistribuire

News.ro acum 26 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat că rezultate la alegeri arată că românii au votat în cunoştiinţă de cauza, în condiţiile în care liberalii şi-au dublat procentul şi au ajuns la peste 28% la vot politic, în condiţiile în care acum u

VIDEO Rezultate alegeri locale 2024. Allen Coliban, după ce a pierdut funcția de primar al Brașovului: „Îmi pare rău”

HotNews acum 22 minute
Allen Coliban, primarul USR al Brașovului, și-a recunoscut înfrângerea la alegerile locale 2024 în fața candidatului Alianței PSD-PNL, George Scripcariu. Coliban l-a felicitat pe contracandidatul său și a spus că până la finalul actualului mandat va

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa în Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9)

Ziua Constanta acum 34 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa marţi, la Riga, Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, şi de Preşedintele Republicii Polone

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR: Rezultatul alegerilor este sub aşteptările pe care le-am avut. Îmi asum acest rezultat. Voi convoca în USR alegeri pentru un nou preşedinte - VIDEO

News.ro acum 57 minute
Liderul USR Cătălin Drulă a anunţat luni că va renunţa la funcţia de preşedinte al partidului, pe care o deţine de aproape doi ani, afirmând că rezultatul alegerilor a fost sub aşteptări şi că şi-l asumă, urmând să convoace în USR alegeri pentru un

Ministerul Finanţelor: Românii pot cumpăra de luni titluri de stat TEZAUR cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale neimpozabile de 6% şi 6,85%

News.ro acum 7 ore
Românii pot cumpăra, începând de luni, titluri de stat TEZAUR cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale neimpozabile de 6% şi, respectiv, 6,85%, informează Ministerul Finanţelor. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 an

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/30°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/25°