Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ceaţă la PNL

Publicat in Jurnalul, luni 9 aprilie 2012 ·

Azi de dimineaţă, Crin Antonescu s-a trezit la o oră pe care nu o putem preciza şi s-a gândit să facă ordine în partid. Ordine, în sensul în care îi convine.

A convocat mai întâi un BPC, după aia un CNE (nu contează ce înseamnă, sună ca două BOB) şi a demis din funcţiile de şef al organizaţiei de Bucureşti, de şef al sectorului 2 şi de şef al sectorului 6 pe domnii Andrei Chiliman, Dan Cristian Popescu şi Geani Dinu.

Primul apropiat de Călin Popescu Tăriceanu, era unul dintre puţinii care mai mârâiau împotriva deciziilor preşedintelui.

Al doilea, un băiat tânăr, risca să îl pună în dificultate pe primarul în exerciţiu al sectorului 2, Neculai Onţanu. În ultima vreme circulă multe zvonuri despre o înţelegere ante sau post-electorală între Onţanu şi fostul său partid, PSD.

Al treilea îşi exprimase nemulţumirea pentru reîntoarcerea în USL a "bumerangului gras", Cristian Popescu Piedone.

Crezându-se două treimi din Croitoraşul cel Viteaz, Crin Antonescu a încercat să omoare trei muşte dintr-o lovitură. Numai că, s-ar putea ca domnul Antonescu să aibă un defect de vedere şi una din muşte să fie leopard, iar celelalte măcar două vulpi.

La toată povestea asta s-ar mai putea lua în considerare că îşi dorea musai drept candidat la sectorul 6 pe domnul Rareş Mănescu (domn europarlamentar - prin soţie care chiar deţine funcţia) cunoscut drept pretenar al celui alintat "Hibernatus de Tulcea".

PNL, conform unui protocol cu PSD, nu putea să aibă candidaţi şi la sectorul 2 şi la sectorul 6, aşa ca l-a sacrificat pe junele Popescu.

La ora 18.00, domnul Andrei Chiliman a ţinut o conferinţă de presă unde a anunţat că totul rămâne ca în gară: Se gândeşte să-şi dea demisia, dar nu şi-o dă, fiindcă nu e traseist. Dacă şi-ar da demisia din partid, USL ar risca să piardă sectorul 1, unde Chiliman are o popularitate imensă.

Faptul că nu ş

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, după desecretizarea documentelor CSAT: Putea să se întâmple mai devreme / Ce spune despre „metoda de lucru” din campania lui Călin Georgescu

HotNews acum 17 minute
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, atrage atenţia, după desecretizarea documentelor prezentate în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind campania pe TikTok a lui Călin Georgescu, că acelaşi mod de operare l-a avut

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 29 minute
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 5 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 4 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 3 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Elena Lasconi, după desecretizarea datelor prezentate în CSAT privind campania lui Georgescu: Aceasta a fost metoda de lucru a Rusiei înainte de a intra cu trupe pe teritoriul Ucrainei/ Putea să se întâmple mai devreme un pic, nu cred că au aflat doar acum

News.ro acum 53 minute
Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, atrage atenţia, după desecretizarea documentelor prezentate în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind campania pe TikTok a lui Călin Georgescu, că acelaşi mod de operare l-a avut

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - MAI: Printre cei care l-au susţinut pe Călin Georgescu pe TikTok a fost şi liderul unui clan, iar un lider interlop a susţinut financiar campania lui Georgescu prin intermediul acestei platforme

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) precizează, în raportul prezentat CSAT privind primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, că printre cei care l-au susţinut pe Călin Georgescu pe TikTok a fost şi liderul unui clan. De asemenea, un lider i

DOCUMENT SRI: Bogdan Peșchir i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste un milion de euro. Acesta a lucrat la firme asociate cu criptomonede, deținute de Gabriel Prodănescu / O firmă din Africa de Sud a contactat influencerii de pe TikTok

G4Media acum 4 ore
În documentul prezentat în CSAT, care a fost declasificat miercuri de către președintele Klaus Iohannis, Serviciul Român de Informații (SRI) precizează că Bogdan Peșchir, care are afaceri în Brașov, i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste

Helmut Duckadam, decorat post-mortem: „Omagiu pentru excepționala carieră sportivă, talent, pasiune, devotament și profesionalism”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Klaus Iohannis, președintele României, a semnat decretul de decorare post-mortem a lui luni, pe 2 decembrie, în urma unor probleme cardiace.

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/4°
joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
Constanta
acum

mie.

1°/8°
joi

4°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°