Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oana Cuzino: "Am 55 de kilograme, la fel ca în liceu"

Publicat in Cancan, luni 9 aprilie 2012 ·

Oana Cuzino mărturiseşte că are şi la 40 de ani aceeaşi greutate pe care o avea în perioada în care era elevă de liceu.

"Mănânc lucruri sănătoase şi gustoase, ador fructele, salatele, îmi place să fac multă mişcare, evit pe cât posibil să iau medicamente şi previn, nu tratez, beau multă apă şi mă culc în timpul săptămânii înainte de 12 noaptea, încerc să petrec cât mult timp în aer liber, caut motive să râd cât mai mult, să mă detaşez de probleme şi să nu mă enervez", a declarat Oana Cuzino pentru PRO TV Magazin.

Vedeta de televiziune a explicat care sunt secretele sale de înfrumuseţare în această perioadă.

"Încerc să profit de vremea frumoasă pentru a sta la soarele blând, mănânc alimente gătite cât mai simplu şi cât mai puţin prelucrate termic, verdeţuri, afine, kefir şi sana. În această perioadă evit carnea, pentru că şi tradiţiile noastre milenare au mult substrat legat de activarea genetică a metabolismului şi accelerarea naturală a eliminării eventualelor toxine, care se acumulau în trecut, când hrana oamenilor era mai puţin diversificată. Aşa că este perioada ideală de a bea sucuri naturale, de a optimiza la maximum preocesele fiziologice de regenerare şi reînnoire a ţesuturilor", a explicat ea.

Oana Cuzino a declarat că nu este adepta curelor de slăbire. "Nu îmi plac dietele pentru că multe sunt restrictive şi le înţeleg perfect mecanismul, dar tocmai de aceea nu îţi permit o diversificare prea mare. Pe de altă parte, eu am cu aproximaţie cam aceleaşi dimensiuni din liceu, foştii mei colegi îmi confirmă lucrul acesta, chiar şi cei pe care nu i-am mai văzut de atunci şi m-au contactat pe Facebook. Cu excepţia firească din sarcină, nu am avut niciodată fluctuaţii de greutate mai mari de 2-3 kilograme în plus sau minus faţă de greutatea mea normală de 55 kg", a spus Oana.

Oana Cuzino mărturiseşte că are şi la 40 de ani acee

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

100 de morţi în Siria, în confruntări armate între druzi şi beduini

Adevarul acum 17 minute
Luni seara, forţe guvernamentale siriene înaintau către oraşul Suwayda, cu populaţie majoritar druză, în pofida opoziţiei Israelului, care a desfăşurat atacuri în sectorul în care confruntări armate între druzi şi beduini s-au soldat cu aproximativ

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 57 minute
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 2 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 5 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 4 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum o ora
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/36°
mar.

20°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°