Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inflaţia din China accelerează

Publicat in Bursa, marți 10 aprilie 2012 ·

Inflaţia din China a crescut uşor în luna martie, în ritm anual, ajungând la 3,6%, de la 3,2% în februarie, în principal din cauza preţurilor alimentelor şi ale energiei, conform anunţului făcut, ieri, de Biroul Naţional de Statistică de la Beijing. Analiştii aşteptau o creştere a preţurilor de consum de 3,4% în martie.

Luna trecută, în China, preţurile produselor alimentare au urcat cu 7,5%, iar cele ale carburanţilor - cu 7,6%.

În opinia analiştilor, avansul inflaţiei înregistrat de China în martie este un fenomen trecător, având în vedere că au scăzut costurile producţiei industriale cu 0,3%, după o stag-nare în luna februarie.

Economia Chinei a înregistrat o creştere de 8,4% în primul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2011, ritmul de expansiune fiind cel mai lent din semestrul al doilea din 2009 până în prezent. Totuşi, analiştii aşteptau un avans economic mai mic, de 8,3%.

Recent, China şi-a redus obiectivul de creştere economică pe 2012 la 7,5%, de la 8%, în condiţiile în care autorităţile de la Beijing încearcă să reechilibreze cea de-a doua mare economie a lumii.

ALINA VASIESCU Inflaţia din China a crescut uşor în luna martie, în ritm anual, ajungând la 3,6%, de la 3,2% în februarie, în principal din cauza preţurilor alimentelor şi ale energiei, conform anunţului făcut, ieri, de Biroul Naţional de Statistică de la Beijing. Analiştii aşteptau o creştere a preţurilor de consum de 3,4% în martie.

Luna trecută, în China, preţurile produselor alimentare au urcat cu 7,5%, iar cele ale carburanţilor - cu 7,6%.

În opinia analiştilor, avansul inflaţiei înregistrat de China în martie este un fenomen trecător, având în vedere că au scăzut costurile producţiei industriale cu 0,3%, după o stag-nare în luna februarie.

Economia Chinei a înregistrat o creştere de 8,4% în primul trimestru din acest an,

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozia de la Dedeman din Botoșani. Patru victime sunt în continuare în stare gravă

HotNews acum 42 minute
Opt din 15 persoane care au fost rănite în explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani au fost externate. Doi pacienți internați la Spitalul Floreasca din București sunt în continuare în stare gravă, aceștia fiind intubați. Unitate primire urgente

Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale

Mediafax acum 3 ore
O explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale s-a produs vineri seara, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medica

A murit jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii

HotNews acum 20 minute
Jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii în timpul comunismului, a murit la vârsta de 100 de ani, anunță Familia Regală, sâmbătă, pe Facebook. Mircea CarpFoto: AGERPRES Familia Regală afirmă că jurn

Marius Tucă Show începe duminică, 9 iunie, de la ora 18.00, live pe gândul.ro. România votează!

Gandul acum 58 minute
Invitații zilei sunt Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe, Doru Bușcu, jurnalist, Ion Cristoiu, publicist și scriitor, Ștefan Popescu, analist de politică externă, Victor Ponta, fost premier al României, prof. univ. dr. Dan Dungaciu,

A murit jurnalistul Mircea Carp. Familia Regală: „Una dintre cele mai profunde exemplificări ale patriotului român”

Gandul acum 10 minute
Mircea Carp, unul dintre veteranii presei românești, s-a stins din viață la 101 de ani. Familia Regală, al cărui fost șef l-a decorat acum 19 ani, a transmis un mesaj de comemorare, în care afirmă că acesta a fost „un exemplu de constanţă şi devotam

USR: BEC a decis, vineri seara, că pot fi buletine suplimentare de vot şi că pot fi transportate buletine între secţii chiar în ziua alegerilor / Drulă: BEC a consfinţit turismul electoral cu mâna lui Predoiu

News.ro acum o ora
Vineri seara, cu mai puţin de 48 de ore înaintea deschiderii urnelor, Biroul Electoral Central (BEC) a deschis tiparniţa de buletine de vot suplimentare chiar în ziua alegerilor. BEC a adoptat, cu majoritate, o hotărâre prin care permite tipărirea s

ANM - Descărcări electrice, averse, vijelii şi grindină în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă - HARTA / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă , fiind emisă o atenţionare meteorologică cod galben. ANM a emis o atenţionare meteorologică pentru intervalul 8 iunie, ora 12 – 8 iunie, ora

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 4 ore
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Două avioane chineze s-au apropiat de o navă militară a Olandei. „Incidentul a avut loc în spaţiul aerian internaţional”

Ziare.com acum 17 minute
Avioane militare ale Chinei s-au apropiat de o navă militară a Olandei care patrula în Marea Chinei de este pentru a susţine sancţiunile ONU împotriva Coreei de Nord. Fregata Tromp din marina regală a Olandei patrula vineri în Marea Chinei de Est câ

UPDATE - Un echipaj ARSVOM intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, care acuză probleme cardiace. Bărbatul se află la bordul unui remorcher, în Marea Neagră / Marinarul a fost preluat în stare stabilă şi conştient

News.ro acum o ora
Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, aflat la bordul unui remorcher în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla. Bărbatul acuză probleme cardiace.

Vremea

București
acum

31°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

30°
sâm.

19°/30°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°