Mesajul a fost trimis. Multumesc!

China reia lupta cu „infractorii pe internet”. Peste 1.000 de persoane reținute

Publicat in Capital, luni 9 aprilie 2012 ·

Cel puţin 1065 de persoane au fost reţinute în China, de la debutul campaniei, acum două luni, împotriva „infracţiunilor pe internet”, în timp ce 208.000 de „informaţii online nocive” au fost eliminate din reţeaua virtuală de către forţele de ordine, relatează luni mass-media centrale chineze, între care şi agenţia Xinhua, fără însă a specifica acuzaţiile aduse celor reţinuţi.

Campania pentru restabilirea ordinii în reţeaua virtuală este axată în principal pe eliminarea apelurilor la răsturnarea regimului actual chinez de pe forumurile din reţelele sociale, a zvonurilor politice şi a altor informaţii considerate drept „nocive” de autorităţile de la Beijing.

Astfel, 16 site-uri au fost închise, conform Xinhua, de la începutul acestei campanii pentru că ar fi fost implicate în „crearea şi răspândirea de zvonuri”. Alte două mari portaluri www.sina.com şi www.qq.com au fost nevoite să-şi suspende activitatea pe durata a patru zile pentru a elimina de pe forumurile sale informaţiile estimate ca nocive de către autorităţi.

”Răspândirea zvonurilor prin intermediul internetului a devenit o problemă socială gravă, care aduce prejudicii populaţiei şi subminează securitatea statului şi stabilitatea socială”, se menţionează într-o declaraţie a Asociaţiei pentru Internet din China, dată publicităţii duminică după-amiază. Acest organism, creat de autorităţi pentru monitorizarea internetului şi reţelelor sociale, a cerut tuturor operatorilor din branşă „să-şi consolideze autodisciplina” pentru a preveni răspândirea zvonurilor. În plus, autorităţile chineze sunt pe cale să finalizeze în două mari oraşe din China un sistem care va înmagazina datele tuturor utilizatorilor principalelor servicii de microblogging.

Sursa: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 22 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum 45 minute
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 12 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 10 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°