Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât au câştigat românii la pensiile private de la lansare şi până acum

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 9 aprilie 2012 ·

Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au generat, de la lansare şi până în prezent, respectiv în patru ani de activitate, un câştig net pentru participanţi de peste un miliard de lei.

Suma a fost calculată ca diferenţă între activele nete de la finele lunii martie şi valoarea contribuţiillor, potrivit Asociaţiei pentru Pensiile Adminsitrate Privat din România (APAPR).

"Per total, Pilonul II a ajuns la un câştig net pentru participanţi de peste un miliard de lei, adică o rată de profitabilitate de peste 16,1% relativ la contribuţiile virate, exclusiv în beneficiul celor peste 5,6 milioane de romani care contribuie la aceste fonduri", a comentat Cornelia Coman, preşedintele APAPR, aceste evoluţii.

De la lansare (luna mai 2008) şi până acum, randamentul mediu anual al tuturor fondurilor de pensii private obligatorii a fost de 12,2%.

În ceea ce priveşte fondurile facultative, acestea au avut circa 10.000 de noi aderenţi în pirmele trei luni ale anului, numărul total ajungând la 270.000 de persoane. Contribuţiile virate în primul trimestru au crescut cu 14% în raport cu aceeaşi perioadă de anul trecut, activele totale administrate pe acest segment depăşind 483 de milioane de lei.

De la lansare (luna mai 2007) și până în prezent (aproape 5 ani de funcţionare), randamentul mediu anual al tuturor fondurilor de pensii private facultative a fost de 7,8%.

Piaţa pensiilor private în cifre

Active nete administrate de toate fondurile private la finalul lunii martie 2012 - 7,75 miliarde de lei, respectiv 1,27% din PIB.

Numărul total de participanţi la fonduri obligatorii la finalul lui martie 2012 - 5,6 milioane, cu 6,3% peste nivelul din martie 2011 (87.000 noi participanţi în primele trei luni din an)

Activele nete administrate de cele 9 fonduri de pensii obligator

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 39 minute
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum o ora
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum 2 ore
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 9 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

Horoscop pentru miercuri, 27 noiembrie 2024. Se conturează un final de etapă sentimentală pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 58 minute
Berbec Traversezi zile importante la capitolul relatii parteneriale si colaborari. Contextul astral de astăzi te ajută sa iei decizii radicale vizavi de activitatile desfasurate in comun cu altii. Este bine sa renunti la persoanele care simti ca nu

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 8 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Atenţionare ANM: Cod galben de vânt şi ceaţă în vestul ţării

Mediafax acum o ora
Ambele avertizări Cod galben sunt valabile miercuri dimineaţă, până la ora 10.00. Astfel, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h, în zonele montane de peste 1.800 de metri din judeţele Caraş Secerib şi Hunedoara. De a

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Doi soţi din judeţul Mureş, morţi în locuinţă / S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

News.ro acum 9 ore
Doi soţi din judeţul Mureş au fost găsiţi, marţi seară, morţi în locuinţă, iar ancheta preliminară a arătat că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. ”La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul I.P.J Mureş au fost sesi

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°