Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obiectiv îndeplinit: CET Govora s-a calificat la turneul de promovare în Divizia A1

Publicat in Curierul de Valcea, marți 10 aprilie 2012 ·

Recent, voleibalistele pregătite de Nicoleta şi Marius Mărgărit au reuşit o nouă performanţă deosebită, ducând numele clubului râmnicean foarte aproape de elita voleiului feminin românesc. CSU Medicina Târgu Mureş a fost ultimul adversar ce a stat în calea vâlcencelor, acestea din urmă reuşind să se impună în ambele manşe ale turului doi din play-off-ul semifinal. Chiar dacă cele două meciuri s-au disputat pe propriul teren, în Sala Capela din Râmnicu Vâlcea, ardelencele nu s-au lăsat deloc intimidate de acest aspect, ele fiind foarte aproape în ambele partide de a furniza surpriza, învingând echipa noastră. Totuşi, voleibalistele râmnicence s-au dovedit mai valoroase, ele adjudecându-şi ambele manşe, de fiecare dată cu scorul de 3-2 la seturi. Graţie acestei duble victorii, sportivele antrenate de soţii Mărgărit au obţinut „biletele” pentru turneul final de promovare în Divizia A1. Însă, pentru a ajunge în cel mai valoros eşalon valoric din România, vâlcencele vor avea de înfruntat trei trupe foarte valoroase, ce au în componenţa lor jucătoare cu mare experienţă în acest sport. Turneul final se va desfăşura în perioada 18-20 mai într-o locaţie ce nu a fost încă stabilită de către Federaţia Română de Volei. La acest turneu semifinal vor participa următoarele patru formaţii: Comision Brăila şi Rapid Bucureşti (din Seria Est); CSV Alba Blaj şi CET Govora Râmnicu Vâlcea (din Seria Vest). În grupa finală, fiecare formaţie le va întâlni pe celelalte trei, pentru ca, ulterior, pe baza punctajelor realizate, cele mai bine două clasate să fie considerate eligibile pentru pasul cel mare, promovarea în Divizia A1.

Recent, voleibalistele pregătite de Nicoleta şi Marius Mărgărit au reuşit o nouă performanţă deosebită, ducând numele clubului râmnicean foarte aproape de elita voleiului feminin românesc. CSU Medicina Târgu Mureş a fost ultimul adversar ce a stat în ca

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Stan a câştigat Globul de Aur pentru „A Different Man”: „Acest premiu este pentru mama. România, te iubesc!” - VIDEO

News.ro acum o ora
Sebastian Stan a câştigat primul său Glob de Aur, duminică, la Los Angeles, luând acasă trofeul pentru cel mai bun actor într-un film musical sau comedie pentru rolul din „A Different Man”. În discursul său, Stan i-a implorat pe spectatori să ţină c

Lasconi, la o lună de la anularea alegerilor: România nu este o moşie pe care ei sunt vătafi

Mediafax acum o ora
„Acum fix o lună, alegerile prezidenţiale din România erau anulate. Nici astăzi nu ştim exact de ce! Decizia CCR de acum o lună ne-a împărţit în două tabere: unii care au răsuflat uşurat şi spun că era singura soluţie pentru a păzi democraţia şi noi

VIDEO Nadia Comăneci, apariţie strălucitoare la Globurile de Aur

HotNews acum 2 ore
Legendara Nadia Comăneci a fost prezentă și în acest an la decernarea Globurilor de Aur, ea având o apariţie strălucitoare, într-o salopetă de culoare albastră. „Zeiţa de la Montreal” a fost la gală împreună cu soţul ei, Bart Conner, şi s-a fotograf

Femeie care a plecat fără acordul medicilor din Maternitatea din Braşov, găsită de către jandarmi şi convinsă să revină în spital

News.ro acum o ora
O femeie care a plecat din Maternitatea din Braşov înainte de a fi externată a fost căutată şi găsită de către jandarmi, ea fiind convinsă să revină la spital, în condiţiile în care starea sa de sănătate necesita în continuare supraveghere medicală.

O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal de soţul său italian, care apoi s-a sinucis

HotNews acum 2 ore
O româncă de 30 de ani a fost împuşcată mortal, sâmbătă seară, de către soţul său italian, agent de pază, care apoi s-a sinucis. Cei doi erau căsătoriţi de opt luni, iar din octombrie 2024, după ce şi-au petrecut luna de miere în Egipt, s-au stabili

Australian Open: Ana Bogdan, eliminată în primul tur al calificărilor

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Ana Bogdan, 32 de ani, a fost eliminată, luni, în runda inaugurală a calificărilor la Australian Open, primul grand slam al anului. Bogdan, favorită 10 în calificări, a fost învinsă de australianca Destanee Aiva, scor 6-4, 6-2. Î

Liviu Ciobotariu pleacă de la FC Botoşani după o jumătate de sezon cu rezultate slabe

Mediafax acum o ora
Decizia vine în urma rezultatelor nesatisfăcătoare din prima parte a sezonului, când echipa a câştigat doar 4 meciuri din 19 disputate. Împreună cu Ciobotariu părăsesc echipa şi asistenţii săi Adrian Iordache şi Cătălin Munteanu, precum şi specialis

Tradiții pentru spor și sănătate, obiceiuri și superstiții de Bobotează!

Ziua Constanta acum 5 ore
Boboteaza este o sărbătoare creștină care se celebrează anual la 6 ianuarie, înaintea sărbătorii Sfântului Ion. De asemenea, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelo

Nicuşor Dan: Am eliminat aproximativ 300 de kilometri de cabluri aeriene pentru serviciile de telecomunicaţii de pe stâlpii Capitalei în anul care s-a încheiat/ În ultimii 4 ani, Netcity a mutat 1.300 de kilometri de cabluri aeriene în reţele subterane

News.ro acum 59 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că, anul trecut, s-au îndepărat aproximativ 300 de kilometri de cabluri aeriene pentru serviciile de internet, televiziune şi telefonie de pe stâlpii din Bucureşti. Astfel, în ultimii patru ani,

Coreea de Nord lansează o rachetă balistică cu rază intermediară, primul său test în două luni

HotNews acum 44 minute
Coreea de Nord a lansat, luni, în direcţia Mării Japoniei ceea ce se crede a fi o rachetă balistică cu rază intermediară (IRBM), în ceea ce reprezintă primul său test de acest tip în două luni, consemnează agenţiile internaţionale de presă, citate d

Vremea

București
acum

lun.

0°/6°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/6°
mar.

4°/11°
mie.

7°/15°
joi

7°/13°
Constanta
acum

lun.

3°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/4°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

12°
lun.

3°/12°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°