A. Pentru orice guvern care vrea să-şi onoreze mandatul - singura alternativă dezirabilă în exercitarea puterii cu care a fost însărcinat! - reproducţia şi dezvoltarea bunurilor şi serviciilor publice în condiţii de eficienţă economică şi eficacitate socială reprezintă o obligaţie instituţională, onorantă, care însă, de multe ori, se dovedeşte dificilă, datorită posibilităţilor limitate pe care le oferă resursele financiare de care beneficiază legal bugetul public.
Atragerea resurselor de finanţare lipsă se poa-te realiza prin două modalităţi:
- prin reconsiderarea fiscalităţii sau,
- prin atragerea altor resurse financiare (rambursabile - datorie publică, şi/sau nerambursabile).
1) Datorită lipsei de implicare, în absenţa unei viziuni novatoare (schimbarea de paradigmă se lasă aşteptată, deşi a devenit scadentă!) şi ca urmare a cererii exprese de expertiză aplicată pe care o reclamă, reorganizarea fiscului rămâne la neîndemână şi este dezavuată, tacit sau explicit, de decidenţi. Aceasta, în pofida faptului că reconsiderarea avenirii capitalurilor şi a fructificărilor lor în materia fiscală şi restructurarea asietei fiscale nu mai pot fi amânate (costurile de agenţie au atins cote alarmante).
Mai mult, în pofida evidenţei că diminuarea arieratelor fiscale şi cvasi-fiscale prin stimulente şi constrângeri(1) şi că adoptarea unor mecanisme fezabile de combatere a comportamentului de tip "pasager clandestin" şi a corupţiei(2) sunt părţi intrinseci ale soluţiei, nimic nu se întâmplă ; într-o letargie vinovată, Puterea "se scobeşte-n nas" !
Astfel, creşterea produsului fiscal - principala resursă de finanţare a cheltuielilor publice - se realizează predilect prin creşterea ratei de impunere şi/sau prin creşterea numărului de taxe şi impozite.
2) Completarea necesarului de resurse bugetare - natural sau "hotărât"! - prin contrac
