Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CENTRUL EUROPE DIRECT BOTOşANI � AMICI PENTRU BUNICI � nepoţi pentru o zi

Publicat in Actualitatea botosaneana, luni 9 aprilie 2012 ·

În săptămâna  "Şcoala altfel“, elevii din clasele a II-a C Step by Step şi a III-a C Step by Step, de la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 12 Botoşani, coordonaţi de prof. Gabi Ţurcanu, prof. Lăcrămioara Balan, prof. Iulia Călugăreanu şi prof. Ovidiu Aparaschivei au derulat proiectul AMICI pentru BUNICI – nepoţi pentru o zi.

Între multe activităţi ale proiectului ieri, miercuri, 4 aprilie, a fost efectuată o  vizită a elevilor, însoţiţi de un grup de părinţi şi cadre didactice, la persoanele vârstnice de la  Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Suliţa. Coordonati de cadrele didactice şi sprijiniti de părinţi, copiii au confectionat materiale pe teme pascale, iar părintii au donat alimente şi au pregatit, împreună cu copiii, pachete pe care le-au oferit bătrânilor şi celor aflaţi în nevoi de la unitatea vizitată. Copiii au susţinut apoi un scurt program artistic ce a cuprins cântece, poezii şi dansuri, prin care au adus un zâmbet pe chipurile brăzdate de ani ale celor care le-au devenit „bunici pentru o zi”. Ei au fost răsplătiţi, în final, cu mulţumiri din partea beneficiarilor, a directorului unităţii, Dr. Eduard Gurău   şi li s-a oferit o scurtă excursie la Iazul Dracşani – unde explicaţiile au fost date de însuşi primarul comunei, Costinel Ciubotariu. - Sunt acţiuni care încearcă să marcheze Anul European al Îmbătrânirii Active şi al Solidarităţii între Generaţii, prin care s-a urmărit formarea de responsabilitate, respect şi atitudine pozitivă faţă de persoanele vârstnice, prin dezvoltarea aptitudinilor artistice, a spiritului de lucru în echipă precum şi punerea în valoare a imaginaţiei şi creativităţii elevilor - a declarat prof. Gabi Ţurcanu, unul dintre iniţiatori. Activităţile  propuse au fost susţinute de comitetele de părinţi ale celor două clase, de Centrul Europe Direct Botoşani,  reprezentat de coordonator, Radu Căjvăneanu şi de conducerea

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski cere din nou mai multe arme cu rază lungă de acţiune, după atacurile de sâmbătă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut din nou mai multe arme cu rază lungă de acţiune şi apărare aeriană, după ce un atac cu rachete a ucis şapte persoane, inclusiv doi copii, relatează BBC. Atacul rusesc asupra oraşului Vilniansk, în ap

Optimile Euro 2024 continuă cu Anglia – Slovacia şi Spania - Georgia

Mediafax acum 2 ore
19:00 Anglia - Slovacia (Gelsenkirchen ) Anglia ajunge în optimi în calitate de câştigătoare a Grupei C, deşi nu şi-a atins cu adevărat potenţialul. „Ştim că performanţele nu au fost acolo, ştim că putem face mai mult", a recunoscut fundaşul Kieran

EURO 2024 Germania merge în sferturi, după victoria cu Danemarca

Ziua Constanta acum 8 ore
A doua echipă calificată în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania, după Elveția, este selecționata țării gazdă, care a dispus de Danemarca în optimi. La Dortmund, Germania s-a impus cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Ha

Alegeri în Franţa: Aproximativ 49 de milioane de persoane, chemate la urne pentru a alege noua Adunare Naţională

News.ro acum o ora
Aproximativ 49 de milioane de alegători francezi sunt chemaţi la urne pentru a stabili noua componenţă a Adunării Naţionale, adică numirea a 577 de deputaţi, în două tururi, duminică şi 7 iulie, ceea ce ar putea schimba radical orizontul politic, re

Tentativa de lovitură de stat eşuată în Bolivia: Fostul şef al armatei, transferat la o închisoare de maximă securitate

News.ro acum 3 ore
Fostul şef al armatei boliviene, generalul Juan José Zuniga, şi alţi doi ofiţeri de rang înalt acuzaţi că au condus lovitura de stat eşuată de miercuri împotriva preşedintelui Luis Arce au fost arestaţi preventiv sâmbătă şi plasaţi în două închisori

Prognoza meteo, 30 iunie 2024: vreme caniculară, cu temperaturi sufocante. Unde vin furtunile

Adevarul acum 35 minute
Meteorologii au anunțat că duminică, 30 iunie 2024, vremea va fi frumoasă, cu temperaturi mai ridicate față de valorile normale pentru această perioadă din an, în cea mai mare parte a țării.

Nigeria: Cel puţin 18 persoane au fost ucise în urma unor atacuri comise de femei kamikaze

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 18 persoane au fost ucise şi 30 rănite, sâmbătă, în atacuri comise de presupuse femei kamikaze în statul Borno, în nord-estul Nigeriei, a declarat directorul general al agenţiei locale de gestionare a situaţiilor de urgenţă, citat de Reute

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 13 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Mediafax acum 13 ore
Un incendiu de vegetaţie a izbucnit sâmbătă după-amiază într-o zonă forestieră la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în şase regiuni greceşti. Patruzeci de incendii de vegetaţie au izbucnit din zorii zilei în întreaga ţară.

Cine este Gavin Newsom, cel care l-ar putea înlocui Joe Biden în alegerile prezidențiale din SUA

Adevarul acum 57 minute
Gavin Newsom, guvernatorul Californiei, este politicianul favorit să-l înlocuiască pe Joe Biden în cazul în care actualul lider de la Casa Albă, în vârstă de 81 de ani, s-ar retrage din cursa prezidențială, potrivit Sky News.

Vremea

București
acum

27°
dum.

21°/36°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

27°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/31°
mie.

17°/21°
Constanta
acum

28°
dum.

22°/28°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

16°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

22°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/24°
mie.

15°/28°