Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ombudsmanul european are pe rol o reclamaţie a lui Severin la adresa PE

Publicat in Gandul, luni 9 aprilie 2012 ·

O reclamaţie a europarlamentarului Adrian Severin la adresa conduitei PE în scandalul izbucnit după publicarea articolului din Sunday Times se află pe rolul ombudsmanului european, acesta cerând, printre altele, acces la birourile sale şi crearea unui organism al PE care să apere eurodeputaţii, informează Mediafax.

Potrivit Ombudsmanului european, cazul a fost deschis la 31 ianuarie, în urma sesizării făcute de un europarlamentar implicat în scandalul declanşat de cei de Sunday Times.

Plângerile europarlamentarului vizează Parlamentul European, acuzat că nu a respectat regulile de securitate, permiţând astfel ca doi jurnalişti de la Sunday Times să acţioneze sub acoperire în incinta Legislativului, unde au făcut înregistrări video şi audio cu dispozitive de înregistrare neautorizate. De asemenea, Parlamentului European i se impută faptul că nu a formulat o acţiune penală împotriva publicaţiei Sunday Times şi că nu a informat procurorul competent de pătrunderea ilegală în incinta sa.

De asemenea, Parlamentului i se impută faptul că nu l-a apărat pe reclamant de acuzaţiile la adresa lui şi că nu i-a oferit asistenţă juridică. "Mai mult, Parlamentul nu dispune de un organ specializat sau de o procedură de apărare a unui parlamentar faţă de acuzaţii defăimătoare", se arată în plângere.

Reclamantul mai acuză PE că, atunci când i-a sigilat biroul, Parlamentul a acţionat fără o bază juridică şi că Legislativul european nu a respectat imunitatea şi dreptul la apărare al reclamantului.

La rubrica pretenţii, sursa citată menţionează că, în opinia reclamantului, Parlamentul ar trebui să investigheze încălcarea regulilor sale de securitate şi să ia o decizie potrivită.

De asemenea, reclamantul consideră că Parlamentul ar trebui să adopte reguli clare care să facă obligatorie asistarea juridică a eurodeputaţilor acuzaţi de comiterea de il

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 27 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 45 minute
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum 45 minute
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

Un englez a recunoscut că a primit bani de la servicii secrete străine pentru a da foc unui depozit din Marea Britanie care avea legătură cu o afacere ucraineană

G4Media acum o ora
Un britanic a recunoscut vineri că a incendiat o proprietate comercială londoneză având legătură cu Ucraina şi că a acceptat plata de la o agenţie de informaţii străină, un caz în spatele căruia procurorii susţin că stă Rusia, relatează agenția de ș

30.000 de gospodării din 144 de localități nu au energie electrică. Burduja: Se intervine cu 241 de echipe

Adevarul acum 19 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat vineri, în urma ședinței Comandamentului de iarnă, că aproape 30.000 de gospodării din 144 de localități nu au energie electrică din cauza vremii nefavorabile, 241 de echipe de intervenție încercând s

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum o ora
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Cum a reușit un bărbat să „cumpere” un televizor cu doar 4 lei. Ulterior, a fost acuzat de furt

Ziare.com acum 22 minute
Un bărbat din Alba Iulia este cercetat pentru furt după ce a scanat la casa de marcat eticheta unui produs în valoare de patru lei, în loc de eticheta televizorului, în valoare de 407,99 lei. Polițiștii au fost sesizați de un angajat al magazinului.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°