Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cezar Preda: Congresul USL, "un politicianism antieuropean fără precedent"

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 9 aprilie 2012 ·

Preşedintele PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, a declarat pentru mediafax.ro că în opinia sa congresele celor trei partide din USL au fost "un eşec total, de un politicianism antieuropean fără precedent", şi că reuniunea USL s-a rezumat la prezentarea "ca trofeu de vânătoare a lui Frunzăverde". Sursa: Cosmin Prisecanu

"Toată întâlnirea cu oameni aduşi din toată ţara s-a rezumat la prezentarea ca trofee de vânătoare a lui Frunzăverde şi a altor doi-trei politicieni fugiţi şi la ruperea scrisorii Preşedinţiei în văzul nostru al tuturor şi mai ales al cancelariilor occidentale", a arătat Cezar Preda.

În opinia sa, discursul lui Crin Antonescu, "antieuropean", precum şi "batjocorirea instituţiilor naţionale dau un mesaj clar Europei şi nu numai că nu sunt parteneri de dialog". "Liderii USL transmit pe de o parte Europei că nu au nevoie de sfaturile şi sprijinul ei, iar românilor, prin ruperea scrisorii, că pot face şi ei acelaşi lucru cu orice însemn oficial al instituţiilor statului, fie că este vorba de o hotărâre judecătorească, fie că e vorba de citaţii, de amenzi sau petiţii. Aceasta înseamnă invitaţie la anarhie. Nu pot fi viitorul României", a mai spus Cezar Preda.

Şeful statului a trimis vineri o scrisoare liderilor USL, oferindu-se să demisioneze cu doi ani înainte de finalul mandatului dacă, în schimb, partidele din Opoziție vor accepta modificarea Constituției. Oferta sa a fosnt însă respinsă, iar președintele PSD, Victor Ponta, a rupt scrisoarea de la şeful statului în faţa delegaţilor la congresul partidului.

CITIȚI ȘI: Cele patru motive pentru a spune NU. Cum strică demisia lui Băsescu socotelile USLVezi scrisoarea președintelui Traian Băsescu pentru Ponta, Antonescu și ConstantinRăspunsul Opoziției la oferta președintelui Traian Băsescu: Nu negociem nimic cu el!

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°