Un grup de liberali se îndrepta, sâmbătă la prânz, către pavilionul Romexpo, unde urma să înceapă congresul USL. Acum mergem să ne unim cu PSD-ul, zice unul cam ironic către amicul său. Ba, io nu, îi răspunde acesta cu accent ardelenesc greu. Zău? De ce, întreabă liberalul cu o curiozitate cam jucată. Păi, zice ardeleanul hâtru, dacă amesteci galben cu roșu, tot portocaliu iese. Izbucnesc amândoi în râs. A fost doar una dintre scenele cu cei cărora Ponta și Antonescu aveau să le găsească, sâmbătă, un nume de care nimeni nu părea să se simtă foarte mândru.
De la tribuna sălii Romexpo, plină ochi cu liberali și pesediști amestecați, Victor Ponta se adresează mulțimii galbene cu roșu: „În mod normal, i-aș fi salutat pe colegii mei de la PSD cu salutul «dragi tovarăși». Pe colegii liberali și conservatori, cu salutul «dragi prieteni». Dar dacă uneam cele două, unii care se uită la TV și-ar fi putut aduce aminte de congresele de la UTC. Așa că vă salut pe toți dragi camarazi ai mei în această bătălie pentru România“. A fost o glumă mai puțin reușită? Nu. Chiar așa se cheamă mai nou foștii beligeranți.
O privire atentă observă însă că acestor camarazi de ocazie le lipsește entuziasmul, euforia. Sala răspunde cam leșinat. Discursurile lui Victor Ponta și Crin Antonescu, altfel buni oratori fiecare, nu sunt cele mai inspirate. Astăzi le lipsesc parcă pasiunea contagioasă, însuflețirea sinceră, capacitatea de a electriza publicul. Camarazii galbeni nu afișează vreun entuziasm când Ponta le multumește că l-au votat pentru funcția de prim-ministru, deși nu e de-al lor. Camarazii roșii nu ţâșnesc de pe scaun când Antonescu le face curte, îndemnându-i să-și apere valorile de stânga. Nici măcar când se strigă „Jos Băsescu!“ cei din sală nu se unesc într-un singur glas. Între cele două tabere se simte răceală, oricât se străduiesc liderii lor să încingă atmosfera. De ce
