Mai înainte de a ajunge la întrebare, să ne oprim la o mirare. Sunt curios de unde înclinaţia - pasiunea, fixaţia sau chiar obsesia - pentru politică. Sigur, este dreptul şi, uneori, chiar datoria oricui să se intereseze de politică. Unii o fac chiar la modul profesional, academic. Dar sunt nelămurit în privinţa altora. Săptămână de săptămână - dacă nu cumva zi de zi - scriu ce cred ei despre X sau despre Y. De unde în-dâr-jirea asta? Ce o fi aşa de interesant să pân-deşti, în fiecare seară, aceeaşi oameni? Să tragi de mânecă publicul şi să îi spui, în esenţă, aceleaşi lucruri?
Dacă aflaţi, vă rog să îmi spuneţi şi mie. Iar până atunci am să vă spun opinia mea cu privire la ceva, cred, cu adevărat interesant.
De ce alergăm? Nu, nu mă refer la un motiv sau la altul, luate izolat. Alergăm după autobuz, alergăm după "cai-verzi-pe-pereţi" etc. Eu mă refer la actul de a alerga, în general.
Nu sunt antropolog, însă urmăresc cu interes, atât cât pot, această ştiinţă. Ea ne dezvăluie adesea lucruri extrem de profunde despre noi înşine şi despre societatea în care trăim. Iar una dintre cele mai interesante ipoteze din ultimul timp este aceea a "vânătorii persistente".
De ce aleargă oamenii? Conform acestei ipoteze, capacitatea noastră de a alerga este o trăsătură selectată în negura timpurilor, în perioada de formare a speciei omeneşti. Hominizii au învăţat să alerge într-un fel deosebit de alte creaturi. Ei alergau, pe două picioare, diferite animale, până ce acestea cedau epuizate.
Noi suntem obişnuiţi să privim omul ca pe o fiinţă slabă de la Natură. Credem că ceea ce ne deosebeşte de alte animale este doar raţiunea, cu tot ce decurge de aici: educaţie (atâta câtă este) etc. Mai credem că, fizic vorbind, animalele sunt în toate privinţele mai bine adaptate. Nu avem nici blană precum ursul polar, nici nas precum câinele şi nici gheare precum ti
