Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SAP împlineşte 40 de ani

Publicat in Capital, luni 9 aprilie 2012 ·

Compania germană SAP AG, liderul pieţei mondiale de soluţii software de business împlineşte în această lună 40 de ani de activitate.

Ceea ce a început ca o afacere dezvoltată de 5 ingineri, a ajuns în prezent cel mai mare furnizor independent de software din lume, având peste 55.000 de angajaţi şi mai mult de 183.000 de clienţi în peste 130 de ţări.

Astăzi, trei sferturi din companiile prezente în topul Forbes 500 utilizează soluţii software SAP, în timp ce 80% dintre firmele incluse în indicele bursier Dow Jones Sustainability şi respectiv 85% din primele 100 cele mai valoroase branduri ale lumii folosesc soluţii SAP pentru dezvoltarea şi consolidarea business-urilor. De asemenea, aproximativ 65% din PIB-ul mondial este realizat de către organizaţii care utilizează soluţii SAP.

“Încă de la început, în 1972, scopul nostru a fost să realizăm soluţii de business cu aplicabilitate în timp real şi am reuşit acest lucru împreună cu primii clienţi. Astăzi, SAP continuă să fie aceeaşi companie inovatoare, cu tehnologii de ultimă generaţie, care permit gestionarea afacerilor în orice moment, de oriunde şi de pe orice dispozitiv”, a declarat Hasso Plattner, co-fondator SAP şi preşedintele Consiliului de Administraţie.

SAP a fost înfiinţată din dorinţa a cinci specialişti IT – Hasso Plattner, Dietmar Hopp, Klaus Tschira, Hans-Wermer Hector şi Claus Wellenreuther – de a ajuta companiile să-şi gestioneze rapid şi mai bine afacerile, într-un mod cât mai eficient, prin intermediul unor soluţii software standardizate.

În 2011, SAP AG a raportat o cifră de afaceri consolidată de peste 14,2 miliarde de euro, înregistrând cele mai bune rezultate raportate de companie de la înfiinţare şi până în prezent, Compania este listată pe New York Stock Exchange (NYSE), iar capitalizarea bursieră se ridică la peste 62,6 miliarde de

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert în Tulcea. MApN: „Semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni”. Contactul radar, pierdut la 6 km în interiorul spațiului aerian românesc

HotNews acum 21 minute
Ministerul Apărării anunţă, joi, că radarele Armatei au detectat un ”semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” la 15 kilometri de Chilia Veche, informează News.ro. „Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, l

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 15 minute
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Bosnia: Ministrul Securităţii, arestat pentru presupuse fapte de corupţie

News.ro acum 23 minute
Şapte persoane, inclusv ministrul bosniac al Securităţii, Nenad Nesic, au fost arestate joi sub acuzaţiile de crimă organizată, inclusiv spălare de bani, abuz în serviciu şi acceptare de mită, a anunţat procuratura de stat într-un comunicat, potrivi

Finlanda a reținut un tanc petrolier din „flota-fantomă” a Rusiei, care ar fi tăiat cablul Estlink 2 din Marea Baltică

Libertatea acum o ora
Tancul Eagle S, care transporta petrol rusesc, a intrat în atenția autorităților de la Helsinki, după defectarea cablului de energie submarin între Finlanda și Estonia, relatează The Moscow Times, site independent, în limba engleză și rusă, cu sediu

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 4 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Doi copii din Satu Mare și Sibiu, dați dispăruți de familii. Poliția cere ajutorul populaţiei pentru găsirea lor FOTO

Ziare.com acum o ora
Doi copii au dispărut, joi seară, 26 decembrie, din două județe diferite, anunță autoritățile care cer ajutorul populaţiei pentru găsirea lor. O fată de 15 ani a dispărut din judeţul Satu Mare, iar un băiat de 13 ani a dispărut din judeţul Sibiu, am

Un sistem antiaerian rusesc a lovit avionul azer prăbuşit în Kazahstan, anunţă un oficial american

News.ro acum 3 ore
Primele informaţii despre prăbuşirea în Kazahstan a unui avion de linie aparţinând companiei Azerbaijan Airlines, la bordul căruia se aflau 67 de persoane, indică responsabilitatea unui sistem rus de apărarea antiaeriană, anunţă joi un oficial ameri

Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită”. Ce impozite vor fi majorate, potrivit fostului ministru al Economiei

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Economiei Cludiu Năsui (USR) susţine că este deja plănuită creşterea taxelor, în ciuda promisiunilor coaliţiei guvernamentale PSD-PNL-UDMR. Năsui susţine că va creşte taxarea muncii, a PFA-urilor şi TVA. „Creşterea taxelor este de

Emisiunile zilei de vineri, 27 decembrie 2024

Ziarul Financiar acum 16 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 5 ore
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Vremea

București
acum

joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

1°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°