Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A început Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 9 aprilie 2012 ·

“Săptămâna aceasta este deosebită, fiecare credincios este invitat să se adâncească în această taină a Răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos pe Cruce.

Slujbele sunt cele specifice acestei săptămâni, cu denii în fiecare seară. La noi se păstrează totodată această practică a spălării picioarelor, care are loc în Joia Mare”, a subliniat preotul Daniel Avram, purtătorul de cuvânt al Episcopiei greco-catolice de Cluj-Gherla. Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici au intrat începând cu Duminica Floriilor în Săptămâna Patimilor Mântuitorului Iisus Hristos, până în Sâmbăta Mare, inclusiv. Cunoscută şi ca Săptămâna Mare, Săptămâna Patimilor are ca elemente specifice postul alimentar mai accentuat, la care sunt chemaţi credincioşii, respectiv deniile din fiecare seară. Deniile reprezintă utrenii (slujbe de dimineaţă) care sunt oficiate în seara zilei precedente. Slujbele de pe cuprinsul Săptămânii Patimilor pomenesc ultimele zile ale lui Iisus Hristos pe pământ, înainte de Răstignirea şi Învierea lui, conform portalului orthodoxwiki.org. Fiecare dintre denii are în centru una sau mai multe relatări biblice. Cele mai cunoscute dintre aceste slujbe sunt cele de joi seara – “Denia celor doisprezece evanghelii” şi Denia Prohodului Domnului, din Vinerea Mare. Foarte importantă ca semnificaţie este Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia din Joia Mare, deoarece într-o zi de joi a avut loc Cina cea de Taină, la care Iisus a cinat cu ucenicii săi şi a instituit Euharistia (Împărtăşania), în jurul căreia este centrată fiecare Liturghie.

Gestul spălării

Specific Joii Mari este şi gestul spălării de către Iisus a picioarelor ucenicilor, practicat şi în Biserica Ortodoxă Română, în unele catedrale, mănăstiri sau biserici, precum şi în Biserica greco-catolică. În Vinerea Mare, ziua când a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, în b

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sébastien Lecornu, desemnat din nou de Emmanuel Macron pentru funcția de PREMIER al Franței

Gandul acum 26 minute
Premierul demisionar Sébastien Lecornu, care declarase că misiunea sa “s-a încheiat”, a fost în cele din urmă desemnat din nou de președintele Republicii pentru funcția de prim ministru al Franței vineri seara. O numire pe care fostul ministru al Fo

GUVERNUL și Autoritatea Electorală Permanentă, date în JUDECATĂ pentru că nu au organizat alegerile pentru Primăria Capitalei

Gandul acum o ora
Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte. Cei car

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Bursa americană se prăbuşeşte după ce Trump a ameninţat cu tarife uriaşe pentru China

HotNews acum o ora
Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” prin restricţiile impuse asupra exporturilor de metale rare – resurse esenţi

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 3 ore
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 3 ore
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Un tânăr francez de 22 de ani, găsit mort în Valea Largă. Tânărul și-ar fi pus capăt zilelor

Adevarul acum 3 ore
Salvamontiștii din Prahova au intervenit, la solicitarea Poliției Comarnic, pentru a recupera trupul neînsuflețit al unui tânăr francez de 22 de ani, găsit într-o zonă greu accesibilă din Valea Largă. Potrivit informațiilor oficiale, acesta și-ar fi

Întâlnirea convocată de Macron a fost un EȘEC. Marine Le Pen: „O întâlnire a negustorilor de covoare”

Gandul acum o ora
Președintele Franței Emmanuel Macron a convocat liderii partidelor politice, vineri 10 octombrie, la Palatul Elysee pentru o reuniune de criză, însă, potrivit stângii, întâlnirea nu ar fi dus la niciun rezultat, ci ar fi adâncit criza actuală, în aș

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 7 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 11 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Vremea

București
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
mar.

10°/12°
Iasi
acum

12°
sâm.

9°/15°
dum.

11°/15°
lun.

7°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/17°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/14°
lun.

8°/14°
mar.

6°/11°
Timisoara
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/19°
lun.

9°/18°
mar.

10°/16°