Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii de 5 ani au prioritate la înscriere în grădiniţă

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 9 aprilie 2012 ·

Înscrierile la grădiniţă continuă până la sfârşitul lunii. Au prioritate cei care locuiesc în apropierea unităţii de învăţământ şi sunt distribuiţi acesteia, cei care au în grădiniţă un frate sau o soră mai mare, dar şi copiii cadrelor didactice.

Copiii cu vârsta de 5 ani au prioritate, pentru a urma cel puţin un an în sistemul de învăţământ preşcolar, înainte de a intra în clasa pregătitoare. Apoi urmează cei de 4 şi de 3 ani, iar, la sfârsit, se vor putea înscrie copiii care împlinesc 2 ani la începutul anului şcolar următor. “Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă cererea de înscriere, copie după certificatul de naştere al copilului, copii după cărţile de identitate şi adeverinţe de la locul de muncă al părinţilor, precum şi adeverinţă de la medicul de familie din care să rezulte că micuţul este apt pentru grădiniţă”, a declarat directoarea Grădiniţei “Paradisul Copilăriei”din Târgu Mureş, prof. Rodica Maria Fărcaş.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISJ Mureş, Mariana Dălălău, citat de MuresNews.ro: ”unităţile de învăţământ preşcolare vor afişa zilnic capacitatea grădiniţei, numărul de copii aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2012-2013 şi locurile rămase disponibile”. În judeţul Mureş există 19.292 de locuri disponibile în grădiniţele de stat, sufficient pentru numărul copiilor care ar trebui să fie înscrişi la grădiniţă.

Înscrierile la grădiniţă continuă până la sfârşitul lunii. Au prioritate cei care locuiesc în apropierea unităţii de învăţământ şi sunt distribuiţi acesteia, cei care au în grădiniţă un frate sau o soră mai mare, dar şi copiii cadrelor didactice.

Copiii cu vârsta de 5 ani au prioritate, pentru a urma cel puţin un an în sistemul de învăţământ preşcolar, înainte de a intra în clasa pregătitoare. Apoi urmează cei de 4 şi de 3 ani, iar, la sfârsit, se vor putea înscrie copiii care împlinesc 2 ani l

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ronaldo Deaconu a semnat! » Mijlocașul rămâne în Superliga

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
Mijlocașul Ronaldo Deaconu a fost prezentat oficial de cei de la Hermannstadt.

Edward Iordănescu, mesaj pentru suporterii naționalei: „Capătul nu este aici, vă asigur!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Selecționerul Edward Iordănescu (46 de ani) le-a transmis un mesaj public suporterilor naționalei României, în care le-a mulțumit acestora pentru susținerea de care au dat dovadă.

Satul românesc care va deveni cea mai mare bază aeriană NATO din Europa. Reportaj BBC: ”Prezența SUA este mult mai mare aici”

Ziare.com acum o ora
Șase avioane RAF Eurofighter Typhoon sunt așezate pe calea de rulare, cu două motoare turate, în timp ce personalul de la sol se grăbește să adauge ultimele detalii înainte de decolare. În depărtare, un nor de praf se ridică deasupra șantierului und

Valul de căldură din Capitală va persista şi luni

Mediafax acum 2 ore
Duminică, valul de căldură va fi intens şi persistent, va fi în continuare caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indice temperatură umezeală (ITU) va depăşi 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Tempe

Nou derapaj al Tzahal. Soldați israelieni au legat un palestinian rănit pe capota unui vehicul militar și l-au plimbat ca pe un trofeu

Ziare.com acum 3 ore
Armata israeliană este în centrul unui nou scandal după ce o patrulă de-a sa din Cisiordania a fost filmată în timp ce ducea un palestinian rănit într-un schimb de focuri pe capota unui vehicul militar, informează BBC. Scenele sunt cu atât mai șocan

Cod galben de instabilitate atmsoferică în Banat

Press Alert acum 3 ore
Foto: arhivă După caniculă vin ploile. Banatul, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și local Maramureșul sunt vizate de cod galben de instabilitate atmosferică începând de duminică, de la ora 14.00. În Banat, Transilvania, în cea mai mare pa

Un parlamentar rus avertizează că Moscova poate schimba doctrina privind momentul utilizării armelor nucleare

News.ro acum 2 ore
Moscova ar putea schimba doctrina privind momentul utilizării armelor sale nucleare, dacă ameninţările împotriva Rusiei cresc, a declarat duminică Andrei Kartapolov, şeful comisiei de apărare a Camerei inferioare a Rusiei, citat de agenţia de presă

Şase persoane, între care doi copii, implicate într-un accident în staţiunea Mamaia

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ISU Constanţa, în accidentul rutier au fost implicate patru autoturisme. Accidentul a avut loc în staţiunea Mamaia, în dreptul hotelului Oxford. Intervin SMURD B2 Fripis, moto Fripis si 1 ambulanta SAJ. În accidentul rutier au fost implicat

Cod galben de inundaţii pe râuri din 24 de judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt sub cod galben de inundaţii râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj, Sălaj, Arad, Hunedoara, Harghita, Mureş, Alba, Braşov, Sibiu, Timiş, Caraş-Severin, Covasna, Vâlcea, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Vaslui, Iaşi

Cutremur la 5 dimineața, în România. Unde s-a resimțit cel mai puternic

Ziare.com acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter s-a produs duminică dimineaţa, 23 iunie, la ora 5:34, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pă

Vremea

București
acum

33°
dum.

19°/35°
lun.

20°/35°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/30°
lun.

19°/27°
mar.

15°/28°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

19°/27°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

31°
dum.

21°/33°
lun.

17°/31°
mar.

19°/33°
mie.

21°/33°