De-o parte reprezentaţii primăriei sectorului 2 şI poliţia comunitară. De cealaltă, tinerii simpatizanţi ai USL. Hărnicuţi, făceau lucruri. Între cele două tabere, cortul cu panouri privind strategia de dezvoltare economică a useliştilor. Primii au început băieţii de la primărie, cu gura. De la huooo până la un "mue” strigat viclean, cu buzele ţuguiate...muiau m-ul şI accentuau partea europeană. Rezulta un călduros UE. Poliţiştii vânturau entuziaşti bulanele. Toate ar fi fost în regulă, numai că useliştii se opuneau. Aveau autorizaţie de amplasare, ţineau morţiş la cort şI la strategia partidului, chestie care i-a costat. Zburase un panou, urma al doilea, se alegea praful de planurile de dezvoltare. Evenimentele au evoluat rapid. Agresaţii au făcut lanţ uman în jurul cortului iar poliţiştii îşi băgau picioarele în cort fără autorizaţie. Reprezentanţii primăriei împingeau pe blat poliţiştii, de la spate, încurajându-i spre reuşită. Un poliţist şi-a pierdut pantoful. I-l umflase unul de la primărie care urla diversionist că useliştii nici n-au venit la putere şI au început să descalţe populaţia. Useliştii strigau: să vină poliţiaaaa!, ceea ce era aiurea, fiindcă poliţia era acolo, îi lua la şuturi. Să vină smurd-ul! - a mai apucat să strige un tânăr care se ţinea cu mâinile de prohab, unde tocmai primise un şpiţ ca la K1. Farmecul contondent al alegerile se insinuează cu discreţie. De încălzire.
La doi paşi de cafteala din sectorul lui Onţanu, la poalele statuii dlui Goe, în Ploieşti, omor ca la oferte - se dădea dezlegarea oficială la peşte. Oameni calificaţi din primăria oraşului Robertei numărau cu talent sacoşele. Plasticele conţineau o pungă de mălai, un peşte şI o felicitare optimistă. Peştele era ştampilat cu sigla partidului, avea număr de inventar la cap, cum au maidanezii sterilizaţi, ca să fie găsit în caz de dispariţie.
Exact în vre