Satele din Transilvania păstrează tradiţii vechi de secole şi chiar de milenii. În timp ce unii dintre ardeleni serbează Floriile, alţii serbează Paştele. Diferenţa de o săptămână a apărut din cauza unor ezitări calendaristice ale Bisericii Ortodoxe Române. În perioada interbelică, sub mitropolitul primat, apoi patriarhul Miron Cristea, Biserica Ortodoxă Română a renunţat, în majoritate, la vechiul calendar iulian şi a adoptat calendarul gregorian. A existat şi o schismă în sânul Bisericii Ortodoxe Române, provocată de trecerea la noul calendar.
Unele comunităţi, în special din Moldova, au păstrat vechiul calendar şi au format o mitropolie dizidentă de stil vechi, pentru că aceşti credincioşi au calificat drept "eres" folosirea noului calendar. După câţiva ani, în care Biserica Ortodoxă Română a utilizat exact acelaşi calendar ca şi Occidentul creştin, Sinodul ortodox român a decis să revizuiască acest calendar şi a decis ca Paştele să fie serbat împreună cu cele mai multe biserici ortodoxe, care utilizează vechiul calendar. Greco-catolicii, din solidaritate naţională şi pentru că împart tradiţia bizantină cu ortodocşii, au decis să urmeze şi ei această decizie, în timp ce celelalte culte au urmat noul calendar. Dacă în ultimii doi ani, toţi creştinii din România au serbat Paştele la aceeaşi dată, în acest an a reapărut un decalaj. "Biserica Ortodoxă ţine să serbeze Paştele, care este cea mai importantă sărbătoarea creştină, o dată cu celelalte biserici ortodoxe, ca semn al unităţii de credinţă", explică teologul Radu Isac.
Ramurile de Florii
În bisericile ortodoxe şi greco-catolice din Transilvania, oamenii au adus ramuri înflorite de salcie. Acestea amintesc de ramurile de finic cu care a fost întâmpinat Isus Cristos la intrarea în Ierusalim. Preoţii, îmbrăcaţi în veşminte liturgice roşii, care amintesc de sângele vărsat de Mântuitor pentru într