Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ: Testul laşităţii

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 9 aprilie 2012 ·

Nu are importanţă ce au răspuns fruntaşii celor două (hai, trei) partide cruciate scrisorii adresate de Traian Băsescu privind renunţarea la o parte din mandat contra adoptării deciziilor referendumului din 2009. Nu contează nici cum au răspuns. Sursa: EVZ

Execuţiile rituale (sau asasinatele în efigie) ale uslaşilor tind să devină principala lor formă de manifestare publică. Mai zilele trecute ardeau în piaţa publică fotografiile unor intelectuali, sâmbătă, la congres, au rupt demonstrativ scrisoarea preşedintelui. Important e însă că în primele ore au rămas muţi. Au trimis la repezeală câţiva gurişti care să încerce să abată, la televiziuni, atenţia: cum că referendumul n-ar fi de actualitate (e drept, n-au trecut decât trei ani de când clasa politică îşi bate joc de el!), cum că prioritatea momentului e guvernarea şi alte vorbe făinoase. Numai că ele nu erau, cum se spune, în cestiune. Propunerea era lipsită de orice ambiguitate: sunt ori nu liderii opoziţiei dispuşi să respecte voinţa populară?

Un politician adevărat n-ar fi ezitat nicio clipă: ar fi înşfăcat ocazia, ar fi ordonat turarea la maxim a motoarelor şi ar fi înaintat triumfal spre victoria pe toate flancurile: locale, parlamentare, prezidenţiale. Şi-ar fi răcorit, în fine, ficaţii înfierbântaţi de-atâta "Jos Băsescu!" Politicianistă sau nu, oferta era reală. Vorbăria şi gesticulaţia barbară nu ajută la nimic: "c’est à prendre ou à laisser", vorba francezului. Ei bine, marii politicaştri pesedisto-liberali au decis: ne doare-n cot de popor, noi vrem fotolii parlamentare!

A nu ştiu câta oară, vedem cu cine avem de-a face: pentru demagogii şi iresponsabilii din USL, interesul naţional îl reprezintă doar sutele de indivizi din Parlament şi anexele lor din teritoriu. A fi acceptat oferta preşedintelui, ar fi însemant declanşarea unui adevărat război civil în rândul clientele

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 58 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 58 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 56 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 51 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 58 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°