Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Obiectivul prioritar al lui Chiliman trebuie să fie candidatura la Primăria Sectorului 1

Publicat in Romania Libera, luni 9 aprilie 2012 · ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că înlocuirea lui Andrei Chiliman de la conducerea organizaţiei PNL Bucureşti este motivată de negocierea candidaturilor USL pentru Bucureşti, adăugând că obiectivul prioritar al acestuia trebuie să fie Primăria Sectorului 1, relatează Mediafax.

Antonescu nu a dorit să exprime public reproşurile care i s-au adus, luni, lui Chiliman în cadrul forurilor de conducere ale PNL. El a arătat însă a arătat că noua conducere a PNL Bucureşti, asigurată de Eugen Nicolăescu şi Mariana Câmpeanu, va ajuta încheierea negocierilor din USL pentru stabilirea listei de candidaţi la primăriile de sectoare ale Capitalei.

"Este vorba şi de faptul, nu aş insista, dar e real că PNL are de încheiat şi va încheia cu bine o negociere în cadrul USL şi, din perspectiva obiectivelor de negociere pe care PNL le are, prezenţa acestor oameni în fruntea PNL Bucureşti este de bun augur", a spus Antonescu.

Liderul PNL a arătat şi că Nicolăescu şi Câmpeanu au fost preferaţi să conducă PNL Bucureşti pentru că nu aparţin niciunui "grup" din cadrul partidului.

"Sunt personalităţi dintre cele mai puternice ale PNL, cu imagine foarte bună în raport cu noi toţi, ceilalţi colegi şi mai ales au caracteristica extrem de importantă că sunt un fel de independenţi în cadrul partidului. În activitatea lor, în partid, ca miniştri, nu au fost vreodată legaţi de anumite grupuri din partid. Într-un partid există grupuri, nu e ceva anormal, ilegal şi ilegitim. E vorba de două personalităţi care şi-au construit pas cu pas cariera şi activitatea, au susţinerea tuturor. În acest moment, din punctul de vedere al conducerii PNL sunt mai nimerite să reprezinte partidul la nivelul întregului Municipiu Bucureşti", a argumentat Antonescu.

El a explicat că Municipiul Bucureşti contează mai mult în calculul electoral şi în privinţa imaginii decât alte judeţe

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 30 minute
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 30 minute
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Cel mai periculos teorist din lume a fost ucis. Liderul Stat Islamic din Irak și Siria, omorât de coaliția militară condusă de SUA

Ziare.com acum o ora
Premierul irakian anunță uciderea liderului Statului Islamic pentru Irak și Siria. Liderul Statului Islamic din Irak și Siria, „considerat unul dintre cei mai periculoși teroriști din Irak și din lume”, a fost ucis, a anunțat vineri premierul irakia

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Preşedintele Camerei Deputaţilor a reziliat contractul cu firma care deţine restaurantul din Palatul Parlamentului, închis de către inspectorii ANPC - surse

News.ro acum o ora
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, a reziliat, vineri, contractul cu firma care deţine restaurantul din Palatul Parlamentului, unde au fost găsite nereguli de către inspectorii ANPC, şi care a fost închis, au precizat surse parlamenta

Vremea

București
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°