Numărul restanţierilor la bănci ar fi fost dublu, dacă guvernatorul Băncii Naţionale a României „ar fi dat drumul monedei naţionale”, a declarat, luni, analistul economic Ilie Şerbănescu în cadrul unei dezbateri. Pe de altă parte, apărarea leului a fost posibilă cu banii luaţide la FMI, împrumut pe care analistul Şerbănescu l-a catalogat mereu ca fiind împotriva cetăţenilor şi strict în folosul băncilor străine din România.
„Guvernatorul Băncii Centrale a României a ţinut leul tare, ceea ce i-a ajutat pe unii datornici la bănci. Economia românească s-a dus în jos şi leul a rămas breaz. Dacă domnul Isărescu (guvernatorul BNR Mugur Isărescu n.r) îi dădea drumul nu ar fi fost 700.000 de oameni care nu pot plăti creditul, ci 1,4 milioane. Faptul că nu sunt 1,4 milioane, ci doar 700.000, este pentru că domnul Isărescu a reuşit să convingă Guvernul să plătească ceilalţi. Nu cei din parohia lui, adică debitori şi băncile, ci cei care nu aveau nicio legătură cu povestea asta, adică contribuabili, salariaţi”, a spus Şerbănescu la o dezbatere organizată de Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului, transmite Agerpres.
În ianuarie 2010, Ilie Şerbănescu scria, pentru Business24, că „împrumutul de la FMI a amanetat viitorul ţării, pentru nimic”.
„O lovitură de graţie a venit pentru aceştia (contribuabili n.r.) chiar din partea beneficiarilor împrumutului – respective băncile străine din România – care, în contextul turbulenţelor politice din România, ameninţătoare pentru respectarea calendarului din acordul cu FMI, au avertizat că se vor considera dezangajate de obligaţiile asumate (de a nu scoate bani din România) , dacă FMI nu eliberează tranşele prevăzute în graficul stabilit. S-a văzut clar că destinaţia banilor nu era statul român sau cumva businessul românesc, ci firmele străine din România”, scria Şerbănescu în urmă cu doi an