Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât de viabile sunt spitalele-fundaţii?

Publicat in Curierul, luni 9 aprilie 2012 ·

Ministerul Sănătăţii a publicat primul capitol al noii Legi privind reforma sănătăţii, care prevede posibilitatea reorganizării spitalelor în fundaţii

Specialiştii din domeniu spun că aşa cum a fost proiectul gândit teoretic, se pot obţine avantaje importante, dar trebuie implementat corect

Managerii de spitale vor putea să ia mai uşor decizii privind creşterea calităţii, însă pot exista şi anumite derapaje

Noua Lege a Sănătăţii prevede posibilitatea reorganizării spitalelor în fundaţii, adică unităţi nebugetare, non-profit, de utilitate publică, potrivit primului capitol al Legii privind reforma sănătăţii, publicat vineri pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

La prima vedere, reorganizarea în fundaţii creşte libertatea managerului de spital, fapt care ar putea permite efectuarea unei activităţi eficiente. Însă, părerile specialiştilor în domeniu sunt împărţite atunci când vine vorba despre eficientizarea sectorului spitalicesc.

Reprezentanţii sistemului de sănătate spun că modelul, teoretic, este unul bun, dar pot exista derapaje în implementarea lui.

"Aşa cum a fost proiectul gândit teoretic, se pot obţine avantaje importante. Însă trebuie implementat corect", a declarat, pentru Curierul Naţional, Cristian Hotoboc, preşedinte al Alianţei pentru Sănătate din România.

De asemenea, Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, a spus că dacă se va realiza această schimbare managerilor de spital le va fi mai uşor să ia decizii privind creşterea calităţii, însă pot exista şi anumite derapaje în implementare.

Eduard Dobre, directorul executiv al Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Paraclinice, Palmed, afirmă că cea mai bună soluţie ar fi un management privat, nu transformarea spitalelor în fundaţii.

În acelaşi timp, Sergiu Neguţ, proprietarul firmei de consultanţă, SVP Co

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coaliţia se reuneşte după consultările premierului cu partidele, pentru a stabili calendarul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare / Atacurile dintre liderii PSD şi PNL continuă

News.ro acum o ora
Coaliţia de guvernare se reuneşte, joi, începând cu ora 9.00, pentru a decide calendarul alegerilor prezidenţiale şi parlamentare, în contextul în care premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit timp de două zile cu reprezentanţii partidelor, pentru a di

Doliu în lumea filmului românesc. S-a stins din viață la 74 de ani actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu

Ziare.com acum 11 ore
S-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani, actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu, a anunţat, miercuri, 3 iulie, Teatrul Naţional Târgu Mureş. Ion Riţiu (4 decembrie 1950, Târnăveni - 2 i

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 4 iulie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 4 iulie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 7 iulie 2024. La tragerile loto de duminică, 30 iunie 2024, Loteria Română a acorda

DNA Om de afaceri din Capitală, reținut după ce a fost prins în flagrant cu o mită de 70.000 de euro

Ziua Constanta acum 10 ore
Procurorii DNA anunță că l-au reținut pe omul de afaceri care ar fi primit o mită de 70.000 de euro! Potrivit DNA, la data de 04 iulie 2024 inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de

Horoscop 4 iulie 2024. ZODIA care face compromisuri în relație

Cancan acum 9 ore
Horoscopul zilei de joi, 4 iulie 2024. Vezi care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie în parte, cât și pentru ascendent. Discuțiile cu cei din familie pot deveni o sursă de inspirație pentru anumite schimbări a căror necesitate ai intuit-o

Cristi Chivu, despre eliminarea României de la Euro 2024: „Chiar credeam”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cristi Chivu (43 de ani), fostul căpitan al echipei naționale, a analizat . „Tricolorii” au fost eliminați de Olanda în optimi, scor 0-3, iar fostul jucător este convins că naționala mai are mult de muncă până să ajungă la cel mai înalt nivel.

Joe Biden se pregătește de retragere din cursa pentru Casa Albă. Ce i s-a destăinuit președintele american unui aliat cheie

Ziare.com acum 9 ore
După dezbaterea de săptămâna trecută, președintele american Joe Biden ia în calcul să se retragă din cursa pentru Casa Albă. Sau cel puțin așa a lăsat să se înțeleagă într-o discușie avută cu o persoană foarte apropiată, scrie New York Times. Biden

Emma Răducanu s-a calificat în turul trei la Wimbledon

News.ro acum 8 ore
Emma Răducanu s-a calificat, miercuri, în turul al treilea la turneul de la Wimbledon, cu o victorie confortabilă, scor 6-1, 6-2, împotriva sportivei belgiene Elise Mertens. Raducanu a avut probleme de formă de la triumful său uimitor de la US Open

Trei elevi români au câştigat locul I la cea mai mare competiţie de ştiinţă şi tehnologie din lume / Proiectul lor „Aripa de şoim”, la care au lucrat mai mult de un an, este inspirat din natură şi reprezintă o aeronavă la scară reală

G4Media acum 9 ore
Planurile de viitor ale României în domeniul aeronautic au fost discutate miercuri de ministrul Economiei, Ştefan-Radu Oprea, împreună cu cei trei elevi câştigători ai „International Science and Engineering Fair” din Los Angeles, relatează Agerpres.

FOTO Mesajul celor de la UEFA, după ce fotbaliștii României au lăsat vestiarul din Munchen în condiții impecabile » Cum i-au numit pe „tricolori”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Fotbaliștii României au lăsat vestiarul din Munchen în condiții impecabile, după ce , în optimile competiției, părăsind Campionatul European din Germania.

Vremea

București
acum

17°
joi

17°/27°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

14°
joi

14°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/32°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

19°/29°
sâm.

22°/26°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

13°/24°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/25°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/33°
dum.

20°/35°