Capitala Azerbaijdanului, Baku, are un rol central in razboiul diplomatic dintre Israel si Teheran, mustind de spioni si devenind un fel de Casablanca din timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.
Cel putin acesta este modul in care descrie Alastai Jamieson, de la MSNBC, orasul care stabileste o punte intre Ahmadinejad si Occident, intr-o relatare preluata si de publicatia italiana Giornalettismo.
"Baku intruneste toate conditiile necesare pentru a se putea transforma peste noapte intr-un veritabil focar al activitatii de spionaj, un centru de monitorizare a problemelor vizand evolutia situatiei din Iran", explica si Ariel Cohen, expert in geopolitica in cadrul Kathryn and Shelby Cullom Davis Institute for International Studies si membru al Fundatiei Heritage.
Evenimente recente confirma supozitiile vizand o serie de manevre internationale care implica Baku in centrul unui astfel de scenariu: in cursul lunii martie, autoritatile au arestat 22 de persoane antrenate in Iran pentru a executa atentate teroriste impotriva ambasadei americane si celei a Israelului, informeaza sursa, amintind si de alte doua persoane care au fost acuzate in luna ianuarie de a fi complotat in vederea uciderii unor profesori dintr-o scoala ebraica.
Numerosi alti experti impartasesc convingerea ca in capitala Azerbaidjanului se afla amplasati agenti Mossad care desfasoara o activitate intensa in interesul Israelului.
"Israelienii, asemenea americanilor, sunt mai subtili decat iranienii, dar pana la urma toata lumea e constienta de prezenta lor in Baku", a declarat si Arastun Orujl, directorul East West Center Research pentru publicatia britanica The Times.
Legaturile dintre Azerbaidjan si Occident au fost dintotdeauna marcate de o corespondenta biunivoca deosebita: aurul negru se transforma aici in moneda de schimb pentru