„Dacă primarul ar fi calificat drept funcţionar public, atunci i-ar fi interzisă o afiliere politică care ar conduce automat la restrângerea drepturilor de asociere în partide politice"
Pe site-urile de specialitate a fost publicată decizia Curţii Constituţionale prin care au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate invocate de suspecţi, în frunte cu primarul Radu Mazăre, în dosarul retrocedărilor terenurilor de la Constanţa, excepţii care au ţinut în loc procesul penal mai bine de un an. Foarte interesant, din sentinţa Curţii Constituţionale, ar reieşi că edilul Mazăre prin avocaţii săi ar fi susţinut alături de mai mulţi acuzaţi faptul că „primarul, ca ales local, nu poate fi calificat ca fiind funcţionar public". Iar nefiind funcţionar public, nu i s-ar aplica nici legea 78/2000 privind combaterea faptelor de corupţie. Atâta doar că magistraţii Curţii Constituţionale au respins excepţia cu pricina, argumentând că „în caz contrar, se poate desprinde concluzia că primarul este deasupra legii".
În urmă cu mai bine de un an, vestitul dosar în care primarul Radu Mazăre şi alţi 30 de şefi ai administraţiei publice locale sunt judecaţi pentru fapte de corupţie imputate de DNA în legătură cu retrocedările Constanţei a fost trimis la Curtea Constituţională. Măsura a fost luată de judecătorii bucureşteni, în urma excepţiilor invocate de suspecţii din cauză. Foarte interesant, printre excepţiile cu pricina, avocaţii lui Radu Mazăre au invocat faptul că „primarul, ca ales local, nu poate fi calificat ca fiind funcţionar public, sens în care nu poate fi subiect activ al infracţiunilor pentru care legea penală cere o atare circumstanţiere". Cu alte cuvinte, dată fiind speţa retrocedărilor, primarul nu s-ar fi vrut funcţionar public, pentru a nu i se aplica prevederile Legii 78/2000 privind combaterea faptelor de corupţie. În continuare, avocaţii lui M