Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat solicitarea Parchetului privind urmărirea penală a fostului ministru al Mediului, Laszlo Borbely.Decizia finală va fi luată de plenul Camerei pe 24 aprilie.
UPDATE 18.10 Comisia juridică a Camerei Deputaţilor s-a pronunţat, cu zece voturi "pentru" şi trei "împotrivă", în favoarea cererii de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul deputatului UDMR Laszlo Borbely.
Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Daniel Buda, a menţionat că la lucrări au participat zece deputaţi. Buda a spus că au semnat prezenţa 19 deputaţi şi a invocat hotărârea Curţii Constituţionale pentru a argumenta că nu este nevoie de cvorum pentru luarea acestei decizii.
UPDATE 16.30 Şedinţa Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor în care este discutată cererea de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul deputatului UDMR Laszlo Borbely a început, marţi, în prezenţa fostului ministru al Mediului.
Preşedintele Comisiei juridice a Camerei, Daniel Buda a declarat, joi, că solicitarea privind începerea urmăririi penale a ministrului Mediului, Laszlo Borbely, va fi discutată în prima şedinţă a Comisiei, care va avea loc marţi , iar ministrul a fost invitat să participe.
"Acum am primit documentaţia. L-am informat pe domnul ministru Laszlo Borbely pentru ca să studieze documentaţia. Se va discuta în prima şedinţă a Comisiei juridice, care va avea loc marţi", a precizat Daniel Buda.
El a adăugat că la această şedinţă este invitat să participe ministrul Laszlo Borbely, acest lucru fiind procedural.
Secretarul Camerei Deputaţilor Nicolae Mircovici a declarat, joi, că membrii Biroul Permanent al Camerei au aprobat, în urma unei consultări telefonice, trimiterea documentaţiei privind cererea de începere a urmării penale a ministrului Laszlo Borbely la Comisia Juridică.
"Practic