Sindicatul marinarilor greci a lansat un apel la grevă, azi şi mâine, relatează sursele de presă. Nu va funcţiona nicio legătură maritimă din porturile Pireu, Lavrion şi Rafina. Această grevă le va crea probleme grecilor care doresc să plece în insule pentru vacanţa de Paşte, precum si turiştilor străini care se află în această perioadă în Grecia.
Marinarii greci au mai făcut grevă, tot de două zile, luna trecută, pentru a protesta faţă de o lege adoptată recent, care liberalizează serviciile de croazieră, precum şi faţă de un alt act normativ, care urmează să fie votat azi în Parlament, privind includerea unei părţi din casa de sănătate a marinarilor într-un nou organism centralizat.
F. A. Sindicatul marinarilor greci a lansat un apel la grevă, azi şi mâine, relatează sursele de presă. Nu va funcţiona nicio legătură maritimă din porturile Pireu, Lavrion şi Rafina. Această grevă le va crea probleme grecilor care doresc să plece în insule pentru vacanţa de Paşte, precum si turiştilor străini care se află în această perioadă în Grecia.

F. A.