Multă lume şi-a dat cu părerea despre scrisoarea trimisă de preşedintele României, Traian Băsescu, vinerea trecută, liderilor PSD (Victor Ponta), PNL (Crin Antonescu) şi PC (Daniel Constantin).
După cum băteau câmpii pe la TV, puţini păreau să fi citit epistola. O voi publica aici, pentru a şti cât mai multă lume ce a rupt junele Ponta, grosolan-teatral, cu câteva ore înainte de a urca în avionul de Dubai.
„Stimate Domnule Preşedinte,
Îmi este cunoscut faptul că în cursul zilei de 7 aprilie 2012 se desfăşoară Congresul Extraordinar al partidului pe care îl conduceţi.
Consecvent ideii de respectare a votului electoratului şi principiilor Constituţiei, îmi permit să vă reamintesc faptul că prin Referendumul din noiembrie 2009 electoratul a votat pentru Parlament Unicameral şi maximum 300 de membri ai Parlamentului. Acest subiect cu propuneri adecvate l-am ridicat şi în cadrul consultărilor care au avut loc la Palatul Cotroceni în data de 6 februarie 2012.
Din păcate, propunerea mea cu privire la revizuirea Constituţiei pentru implementarea rezultatului referendumului din noiembrie 2009 a rămas până astăzi fără un răspuns oficial din partea partidului dumneavoastră.
Având în vedere credinţa mea că organele colective de conducere ale partidelor sunt cele care trebuie antrenate în deciziile importante pentru ţară, vă adresez rugămintea respectuoasă de a supune Congresului Extraordinar al partidului pe care îl conduceţi următoarele propuneri având ca obiectiv respectarea votului românilor:
1. Participarea parlamentarilor partidului dumneavoastră la procesul de revizuire a Constituţiei pentru punerea acesteia în acord cu rezultatul referendumului din noiembrie 2009 (parlament unicameral, 300 parlamentari);
2. Revizuirea ar trebui să includă şi reducerea mandatului Preşedintelui României la 4 ani, astfel încât alegerile pa