Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radiografiile dentare pot provoca apariţia unor tumori pe creier

Publicat in Romania Libera, marți 10 aprilie 2012 ·

Persoanele care din diferite motive ajung să facă "des" radiografii dentare se expun unui risc mai crescut de apariţie a unor tumori pe creier, conform unui nou studiu american, transmite AFP, citat de Agerpres.

Acest studiu a apărut în numărul de marţi al publicaţiei americane Cancer, editată de American Cancer Society. Coordonatorul studiului, Elizabeth Claus de la Universitatea Yale, a examinat datele medicale ale unui număr de 1.433 de pacienţi americani cu vârste cuprinse între 20 şi 79 de ani, care sufereau de tumori cerebrale de tip meningiom, tumori în general benigne.

Pacienţii care au făcut în fiecare an câte un examen radiologic dentar sunt de 1,4 până la 3 ori mai expuşi la apariţia unor astfel de tumori decât cei care fac radiografii dentare mai rar.

Conform recomandărilor Asociaţiei Stomatologilor Americani, copiii pot face radiografii dentare o dată pe an, adolescenţii la cel puţin 18 luni, iar adulţii la interval de peste 2 ani. Persoanele care din diferite motive ajung să facă "des" radiografii dentare se expun unui risc mai crescut de apariţie a unor tumori pe creier, conform unui nou studiu american, transmite AFP, citat de Agerpres.

Acest studiu a apărut în numărul de marţi al publicaţiei americane Cancer, editată de American Cancer Society. Coordonatorul studiului, Elizabeth Claus de la Universitatea Yale, a examinat datele medicale ale unui număr de 1.433 de pacienţi americani cu vârste cuprinse între 20 şi 79 de ani, care sufereau de tumori cerebrale de tip meningiom, tumori în general benigne.

Pacienţii care au făcut în fiecare an câte un examen radiologic dentar sunt de 1,4 până la 3 ori mai expuşi la apariţia unor astfel de tumori decât cei care fac radiografii dentare mai rar.

Conform recomandărilor Asociaţiei Stomatologilor Americani, copiii pot face radiografii dentare o dată pe an, adolescenţ

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 6 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 4 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 3 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 4 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 12 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 11 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 7 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 4 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 6 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°