Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fii un MasterChef de Paşti: Află recomandările juraţiilor

Publicat in Ziua Veche, marți 10 aprilie 2012 ·

Cu ocazia apropierii sărbătorilor pascale, membrii juriului MasterChef au oferit sfaturi celor care doresc să aibe parte de o masă sănătoasă şi gustoasă de Paşti.

Intrebaţi de reporterii ProTV care ar trebui să fie preparatul care nu ar trebui să lipsească de la masa de Paşti, cei trei bucătari profesionişti, Sorin Bontea, Cătălin Scarlatescu şi Florin Dumitrescu, au răspuns mai în glumă mai în serios că ouăle roşii sunt cele indispensabile mesei de Paşti. Florin Dumitrescu a precizat de altfel că pe masa de Paşti poţi pune orice “De la mâncăruri tradiţionale, până la cele exotice, practic, orice ţi se pare gustos şi potrivit”, Cătălin Scarlatescu recomandând ca pe lângâ ouăle roşii să se regăsească lămâia, că “s-ar putea să îţi vină rău de la atâta miel”.

Cei trei pun sănătatea pe primul plan şi când vine vorba de sfaturile pentru masa de Paşti, Sorin Bontea cerând oamenilor să aibe mare grijă la ce mănâncă şi cât mănâncă în aceste zile, fapt subliniat şi de Cătălin Scarlatescu care vă recomandă “să nu mâncaţi mult, ci puţin şi des”. Florin Dumitrescu avertizează că dacă nu sunt proaspete “mâncărurile tradiţionale de Paşte pot dăuna grav sănătăţii.Gătiţi puţin, câteva feluri cu care să vă intâmpinaţi familia şi atât”.

Florin Dumitrescu a recunoscut că personal nu prea e adeptul preparatelor tradiţionale de Paşte, “din cauza faptului că nu apuc să petrec cu familia, nici nu mai am ocazia să mă dau în vânt după tradiţiile noaste! De regulă, aceste sărbători le petrec muncind, dar când ajung acasă şi e toată familia, mănânc cu poftă orice ar fi pe masă”. Nu de aceaşi părere sunt şi ceilalţi juraţi, Cătălin Scarlatescu declarând că “pentru mine nu există nimic mai bun pe lumea asta decât borşul de miel!”. Sorin Bontea a fost mai rezervat, dar a adăugat şi el că îi plac foarte mult mâncărurile tradiţionale de Paşti şi că intenţionează şi în acest an s

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 6 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 5 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 6 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 8 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 12 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Vremea

București
acum

24°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

17°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°