Acesta este diagnosticul pus pe ceea ce este tot mai slaba şi mai deformata legătură a românilor cu creştinismul, în speţă, cu ortodoxia. El nu a fost dat de un mirean, ci de un înalt părinte al Bisericii Ortodoxe Române, iar consecinţele acestui fapt trec mult dincolo de credinţă, de relaţia personală sau de obşte cu Biserica, pentru a intra în miezul a ceea ce constituie marile slăbiciuni ale societăţii româneşti de astăzi. Unele plătite din greu, chiar de către generaţiile actuale, altele pe care le vor plăti, cu vîrf şi îndesat, urmaşii urmaşilor noştri, dacă ceva dramatic nu se întîmplă, care să schimbe cursul destrămării fundamentelor acestei societăţi. Pentru că discuţia a fost deschisă public, se cuvine să spunem ceea ce este de spus pentru a întregi şi preciza diagnosticul.

Avem toate motivele să fim supăraţi pe televiziuni şi pe programul lor susţinut de îndobitocire sistematică a oamenilor, copii şi maturi deopotrivă, de relativizare şi destructurare a reperelor morale, de adormire a simţului critic, artistic şi mai general a oricărei urme de sensibilitate la Valoare, Adevăr şi Frumos. Această cruciadă mediatică a morbidului şi obscenului, a non-valorii artistice, sociale şi umane, pusă sub flamura precară şi falsă a "datoriei de a informa" şi a "necesităţii de a răspunde cerinţelor şi preferinţelor publicului", purtată mult dincolo de limitele bunului simţ şi de cerinţele minime ale decenţei ori sanităţii în spaţiul public are, desigur, rolul ei în slăbirea reperelor morale şi poate chiar şi a familiei în societatea de astăzi. Totuşi, bolile care sapă adînc la fundamentele fiinţei noastre individuale şi colective nu pot fi puse, toate, pe seama televiziunii şi a capacităţiilor sale halucinogene, ori dizolvante, care, relativ recent, au atins, într-adevăr, puteri înspăi-mîntătoare. Dacă diagnosticul de "creştinism de circumstanţă" este corect, şi sun