Biroul Teritorial Braşov al Avocatului Poporului a acordat, în primele trei luni ale anului 2012, 262 de audienţe, a înregistrat 61 de petiţii, 92 apeluri telefonice de la cetăţeni şi au fost efectuate anchete la primăriile unor unităţi administrativ-teritoriale. De regulă braşovenii invocă dreptul la informaţie, încălcarea dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică, dreptul de proprietate privată şi dreptul la un nivel de trai decent.
Biroul Teritorial Braşov al Avocatului Poporului contribuie la soluţionarea conflictelor dintre persoanele fizice şi autorităţile administraţiei publice, pe cale amiabilă, prin mediere şi dialog, în scopul soluţionării problemelor cetăţenilor, a precizat Cătălina Matei, consilier al instituției.
Persoanele fizice se pot adresa Biroului Teritorial Braşov al instituţiei Avocatul Poporului la sediul său din Municipiul Braşov, Piaţa Enescu nr.3.
Braşovenii beneficiază în mod gratuit de audienţă din partea experţilor biroului teritorial, în fiecare zi lucrătoare a săptămânii, de luni până joi, orele 9-16 şi vineri între orele 9-12.
Persoanele fizice interesate au posibilitatea de a se adresa şi în scris Biroului Teritorial Braşov al instituţiei Avocatul Poporului, printr-o cerere care poate fi expediată prin poştă sau adusă personal sau se pot adresa telefonic la nr. 0268/471100 sau pe adresa de e-mail avpbrasov@avp.ro. Orice demers al instituţiei Avocatul Poporului, aşadar şi al birourilor teritoriale ale acesteia, este scutit de orice fel de taxă.
Biroul Teritorial Braşov al Avocatului Poporului a acordat, în primele trei luni ale anului 2012, 262 de audienţe, a înregistrat 61 de petiţii, 92 apeluri telefonice de la cetăţeni şi au fost efectuate anchete la primăriile unor unităţi administrativ-teritoriale. De regulă braşovenii invocă dreptul la informaţie, încălcarea dreptului persoanei vătămate d