Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, va petrece Paştele în Madagascar, împreună cu mama sa, spunând că va sta acolo o săptămână, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Paştele îl voi face în Madagascar, am să plec peste patru zile şi stau o săptămână. Mă costă 25 de euro de om, casă şi masă. O să stau într-un bungalou, puteţi să intraţi pe net să verificaţi cât costă. Călătoresc la clasa a doua, că e cam scump la clasa întâi, stau într-un bungalou, ne dau de mâncare negrii ăia de acolo dimineaţă, la prânz şi seară. Şi mă dau cu zmeul", a declarat Radu Mazăre, marţi, după ce a vizitat un club al pensionarilor.
El a precizat că în călătoria din Madagascar va merge şi mama sa, pe care ar fi vrut să o ia şi la precedenta excursie în această ţară, de la sfârşitul anului trecut, dar se temea că este prea periculos.
"De data asta o iau şi pe mama. A vrut să meargă încă de anul trecut, dar nu ştiam cât de riscant şi periculos este. După ce am fost o dată, mi-am dat seama că poate să facă şi ea călătoria asta, este extraordinar de entuziasmată. Ea vrea să înoate pentru că a descoperit că sportul o ţine în formă, vrea să se plimbe, vrea să meargă în junglă, sunt mai multe lucruri de vizitat”, a explicat primarul Constanţei.
La emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de Pro TV, Radu Mazăre a spus, referindu-se la averea sa, că are peste un milion de euro, incluzând proprietăţi şi acţiuni. El a menţionat că face afaceri din 1990, prima fiind un ziar.
Radu Mazăre a mai spus că nu are casă în Brazilia, deşi este verificat de ANI în acest sens, dar a precizat că îşi cumpără două hectare de teren în Madagascar.
"N-am (casă în Brazilia - n.r.). Că vă spuneam, uite, am spus că îmi cumpăr pământ în Madagascar, asta am declarat-o public şi chiar mă duc să finalizez actele. Mi-am concesionat acolo, pe malul mării, cam două hectare de t