Granturile de studii nu vor finanţa integral studentul
Din anul universitar 2012-2013, nu vor mai exista locuri bugetate la universitate, ci graturi de studiu, potrivit ministrului Educaţiei, Cătălin Baba. Concret, universităţile vor primi anumite sume de bani, iar conducerea instituţiilor va decide ce face cu fondurile, atâta timp cât sprijină financiar studenţii. Totuşi, asta ar putea însemna că studenţii nu mai pot beneficia de locuri finanţate integral de stat. „În esenţă, un grant înseamnă o sumă de bani. Practic, Ministerul oferă unei universităţi o sumă, iar universităţile vor face propria politică de finanţare. Sunt universităţi care nu vor fracţiona aceste granturi, altele vor spune studentului «tu primeşti jumătate din sumă de la stat, cealaltă jumătate o aduci tu». Vor exista universităţi care vor primi 1.000 de granturi şi vor finanţa 1.000 de studenţi”, a declarat ministrul, potrivit evz.ro. Conform ministrului, un astfel de sistem va însemna un număr mai mare de studenţi finanţaţi. Granturile de studii nu vor finanţa integral studentul
Din anul universitar 2012-2013, nu vor mai exista locuri bugetate la universitate, ci graturi de studiu, potrivit ministrului Educaţiei, Cătălin Baba. Concret, universităţile vor primi anumite sume de bani, iar conducerea instituţiilor va decide ce face cu fondurile, atâta timp cât sprijină financiar studenţii. Totuşi, asta ar putea însemna că studenţii nu mai pot beneficia de locuri finanţate integral de stat. „În esenţă, un grant înseamnă o sumă de bani. Practic, Ministerul oferă unei universităţi o sumă, iar universităţile vor face propria politică de finanţare. Sunt universităţi care nu vor fracţiona aceste granturi, altele vor spune studentului «tu primeşti jumătate din sumă de la stat, cealaltă jumătate o aduci tu». Vor exista universităţi care vor primi 1.000 de